DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova face angajări, cinci posturi vizând actul medical și 17 pe cel administrativ. În ceea ce privește locurile de muncă disponibile pentru personalul auxiliar, cele mai multe sunt pentru instalatori de încălzire și electricieni.

Potrivit anunțurilor de angajare pe de site-ul spitalului, dacă posturile pentru medici au fost scoase la concurs pe 23 august, cele pentru muncitori calificați și necalificați au apărut ca fiind disponibile în data de 4 septembrie, la câteva zile după vizita ministrului Sănătății, Sorina Pintea.

Coincidență sau nu, la trei zile după acest control, cei din conducerea unității  spitalicești au concluzionat că au nevoie de șase instalatori de încălzire și de șase electricieni.

„Se organizează concurs pentru ocuparea următoarelor funcţii contractuale vacante: un post -pentru Întreţinere spaţii verzi; un post – pentru Aprovizionare, manipulare, depozitare si deservire mijloace de transport; pompier – un post – pentru Birou securitatea muncii, PSI, protecţie civilă şi situaţii de urgenţă; un post pentru Compartimentul administrativ – îngrijitoare spital; agent DDD (dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare) debutant – un post pentru Serviciul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale; instalator de încălzire centrală şi gaze) – șase posturi – pentru Staţia centrală de oxigen; electrician – șase posturi – pentru deservire grup electrogen”, se arată în anunțul de pe site-ul unității spitalicești.

Candidaţii vor depune dosarele de participare la concurs la secretariatul comisiei de concurs – Serviciul RUNOS până la data 17septembrie, ora 16.00.

Relaţii suplimentare la sediul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, persoană de contact: Ec. Gălan Andreea, Serviciul R.U.N.O.S

Referitor la posturile pentru medici, acestea sunt în număr de cinci pentru diferite secții.

„Un post de medic specialist în specialitatea chirurgie generală pentru Secţia Clinică Chirurgie Generală III; un post de medic specialist în specialitatea radioterapie pentru Secţia Clinică Radioterapie; un post de medic specialist în specialitatea neurochirurgie pentru Secţia Clinică Neurochirurgie; un post de medic dentist în cadrul Cabinetului de Stomatologie din Ambulatoriul de specialitate pentru sportivi; un post de medic rezident ultimul an în specialitatea urologie pentru Secţia Clinică Urologie”, este anunțul spitalului.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.