Anul acesta, bugetul județelui (Bugetul pe 2015 poate fi consultat aici -> buget CJ Dolj 2015) este de 539.224.000 lei, respectiv peste 120 milioane de euro, cea mai însemnată parte a abnilor provenind din finanţările europene. ”Acești bani vor merge către investiţii”, spune președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
Potrivit șefului administrației județene de la Dolj, ponderea cea mai mare din bugetul aferent anului în curs (65 %) o deţine bugetul pentru Dezvoltare – 350.793.000 de lei (peste 79 milioane de euro), iar diferenţa o reprezintă bugetul de Funcţionare. „79,8 % din bugetul pentru Dezvoltare provine din fonduri externe nerambursabile. Valoarea proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare este de 280.033.000 lei. (…). „Este cel mai bun an din istoria CJ, este anul cel mai încărcat de investiţii, avem cei mai mulţi bani pe care puteam să-i avem şi cu siguranţă că la sfârşitul acestui an foarte multe din obiectivele pe care le avem în portofoliu o să le vedem. Şi cele care au termen să fie finalizate în cursul anului viitor vor fi gata. (…) Nu pun nici un fel de îndoială că aceste lucruri nu vor fi realizate”, a spus preşedintele CJ Dolj, ieri, în adrul unei conferințe de presă.
Spitalul de Urgență: ”Sperăm să ridicăm standardul”
Preşedintele CJ Dolj a mai afirmat că 35 de milioane de lei vor merge la Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, bani care vor merge fie către investiţii directe, cum ar fi modernizarea Unităţii de Primiri Urgenţă, construirea Clinicii de Cardiologie sau modernizarea etajelor VI şi VII sau vor fi transferate fonduri către spital pentru extinderea morgii sau achiziţia de aparatură medicală. „Nu credem că de la anul SJU Craiova se va învârti după soare, pentru că este cel mai mare spital din Oltenia şi lucrurile nu se pot schimba peste noapte, însă sperăm să ridicăm standardul, să fie condiţii mai bune pentru pacienţi şi să nu mai vedem că jurnalele de ştiri se deschid cu câte o chestie care se petrece la Craiova”, a mai afirmat Ion Prioteasa.