Drumul Bulzești-Bălcești modernizat de Consiliul Județean

Drumul Bulzești-Bălcești modernizat de Consiliul Județean

4.511
13
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Consiliului Județean Dolj a finalizat lucrările de modernizare a unui tronson în lungime de aproximativ 8 kilometri din drumul județean 643D, care leagă Doljul de Vâlcea. Suma neceasară investiției provine, în cea mai mare parte, din fonduri europene.   „Fondurile, în valoare de 7,7 milioane de lei, au fost obținute prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală. Totodată, Consiliul Județean Dolj a contribuit cu o sumă considerabilă pentru realizarea unor lucrări de consolidare, într-o porțiune afectată de alunecări de teren“, a spus Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj.

 

Mai marii județului spun că vor continua lucrările la acest drum. Speră să atragă noi fonduri europene pentru infrastrutură. Până acum s-au investit aproximativ 60 de milioane de euro, bani europeni, în drumurile din Dolj. „CJ Dolj gestionează, prin intermediul societății de profil din subordine, Societatea pentru Lucrări de Drumuri și Poduri (LDP) SA, o rețea vastă de drumuri județene, care măsoară, în total, aproape 1.100 de kilometri. În ultimii ani, ne-am preocupat de reabilitarea și modernizarea unor artere de circulație importante, cu o lungime cumulată de peste 260 de kilometri, realizând totodată, prin intermediul SC LDP SA, asfaltarea altor 220 de kilometri de drumuri. Ne-am canalizat eforturile în direcția atragerii fondurilor necesare pentru rezolvarea unor aspecte majore privind infrastructura de transport, reușind să implementăm proiecte europene a căror valoare totală se apropie de 60 de milioane de euro. Rămânem preocupați și în acest exercițiu financiar de atragerea finanțării nerambursabile pentru îmbunătățirea rețelei de drumuri, una dintre prioritățile CJ Dolj fiind drumul Craiova – Cetate, pentru modernizarea căruia este necesară o sumă de circa 40 de milioane de euro“, a adăugat Prioteasa.

 

Vicepreședintele CJ Dolj Cosmin Vasile a evidențiat faptul că investițiile în infrastructura de transport vizează consolidarea cadrului necesar pentru dezvoltarea comunităților locale, dar și asigurarea unor conexiuni mai bune și mai sigure la nivel județean și regional. „Este o investiție extrem de importantă, pentru că se reușește o mai bună interconectare a județelor Dolj și Vâlcea. Continuarea lucrărilor de modernizare a acestui drum pe cealaltă porțiune de 8 kilometri sau a drumului județean Craiova – Cetate nu sunt singurele obiective de infrastructură pe care CJ Dolj dorește să le ducă la bun sfârșit în mandatul actual. În acest sens, suntem interesați abordăm și tronsoanele de drum Giurgița – Băilești și Băilești – Verbița – limita județului Mehedinți. Cred cu toată convingerea că orice intervenție pentru îmbunătățirea unei artere rutiere este benefică atât pentru siguranța participanților la trafic, cât și pentru comunitățile locale pe care aceasta le traversează“, a declarat Cosmin Vasile, vicepreședinte al Consiliului Județean Dolj.

 

La rândul său, primarul comunei Bulzești, Gin Sorescu, a spus: „Beneficiarii direcți ai acestei investiții sunt cetățenii comunei noastre și trebuie spus că acest proiect rămâne unul de referință între lucrările care s-au derulat în Bulzești. Utilitatea lui este incontestabilă, cu atât mai mult cu cât asigură legătura cu orașul Bălcești, din județul Vâlcea. Finalizarea modernizării acestui tronson de drum vine în beneficiul comunității și al principalilor utilizatori, fie că vorbim despre transportatori, despre Centrul de Permanență, care are în dotare o ambulanță pentru consultații la domiciliu, sau despre posesorii de autoturisme, în general. De asemenea, trebuie apreciate și demersurile deja întreprinse în vederea modernizării celuilalt tronson al acestui drum județean, între kilometrii 0 și 8.“

 



13 COMENTARII

  1. #1

    Extraordinar hai sa ne laudam. DJ 552 pe cand oare???

  2. #2
  3. #3
  4. #4
    0-day Member
    Data de inscriere
     07-01-2014
    Mesaje
    6

    Au pus doua petece de asfalt asta numesc ei modernizare in rest e facut praf intre Balcesti si Craiova.

  5. #5
  6. #6

    Sa se refaca Balcesti_Craiova

  7. #7
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     15-02-2011
    Locatie
     Craiova Brazda
    Mesaje
    4048

    CE DRACU DE MODERNIZARE.NIMIC.PETECIT DIN CAND IN CAND.

    Nu ma suna daca nu stii sa saluti si sa inchei o afacere Secretul succesului este sAƒ E™tii sAƒ pierzi cu demnitate E™i sAƒ cA¢E™tigi cu modestie
  8. #8

    Se laudă cu el de doua mandate tov. P

  9. #9
  10. #10

    Aproximativ 8 km dupa trei mandate ,adica 12 ani de cand este la consiliul judetean tovarasu Prioteasa. Hot mai mare nu a avut judetul Dolj niciodata.Un papagal si un ciorditor .

  11. #11

    Sa mergeți si la primarul ala de la Dranic ca doarme de doua mandate….

  12. #12
    @#I
    Spammer
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    2357

    Felicitări pentru că ați furat milioane de euro!

  13. #13
    Insane
    Data de inscriere
     15-11-2009
    Locatie
     bals
    Mesaje
    5105

    bravo

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.