Deratizarea și dezinsecția orașului au stârnit controverse și reacții ilare, astăzi, printre consilierii locali și primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, la ședința consiliului local. În vreme ce alesul local PNL Pavel Badea se întreba cum se va proceda cu spațiile verzi care, în prezent, nu mai sunt spații verzi din cauza construcțiilor apărute pe ele, iar Emilian Ștefârță dacă trebuie cerută voie armatei ca să omoare țânțarii de pe lacul Tanchiștilor, Dan Cherciu era nemulțumit din cauza contractului privind delegarea acestui serviciu, care este prelungit sau retras ”a nu știu câte oară”, iar ”presa de casă” a primarului îi va scoate vinovați de eșec, ca în cazul contractului de întreținerea a iluminatului public, tot pe ei, consilierii din opoziție.
”Dăm contractul (de delegare pentru activităţile de dezinsecţie, dezinfecţie, deratizare în municipiul Craiova n.r.) pe șase luni la Salubritate, apoi îl vom scoate la licitație și, probabil, va veni un investitor. Probabil. Investitor care va câștiga, dar o să avem probleme cu anexele (cu spațiile verzi existente în oraș n.r.), pentru că sunt multe spații verzi prinse, care, acum, nu mai există în realitate. Anexele sunt din 2002. Până acum, legea ne obliga să facem o inventariere a lor. Și vă dau câteva exemple cu astfel de spații: grădina pasaj Amaradia – 11.262 m – zona verde nu mai există, pentru că a fost realizat pasajul suprateran; grădina Patria-Dolce Vita – 3.400 m, nu mai există; squarul de la Complexul Unirea, 50 m, s-a desființat prin construirea pasajului suprateran; squarul de la Peco Severinului – 1.900 m, nu mai există, prin extinderea stației peco; squarul din Str. Romului – 2.700 m, este desființat pentru construirea pasajului subteran, unde sunt statuile; squarul de la Theodor Aman – 4.200 m, s-a desființat pentru construcție centrului vechi. Sunt doar câteva de la Anexa 1 și, adunate, sunte peste 80-90.000 de m de spațiu verde pe care în cazul în care o firmă privată vine și câștigă licitație ni le va băga la plată. Va trebui să actualizăm rapid anexele”, a atras atenția Pavel Badea.
La rândul lui, consilierul Marian Vasile a fost de acord cu expunerea lui Pavel Badea, că nu poate fi plătită deratizarea pentru spații verzi care nu mai există. ”Mai mult, continuăm să prelungim, prin derogare (contractul n.r.), cu încă 6 luni, în loc să facem un caiet de sarcini”, a intervenit Vasile. În timp ce consilierii discutau aprins, Ovidiu Mischianu, directorul Direcției Juridice din Primărie, i-a atras atenția lui Badea că Anexele respective erau pentru punctual 24 care fusese retras. ”Eu le am pe punctual 23. Intrați acum pe internet și vedeți la primariacraiova.ro că există ceea ce v-am spus eu”, i-a replicat Badea lui Mischianu.
”Domnule Badea, sunteți pe lângă subiect!”
O intervenție a avut și edilul, care, l-a ”împuns” pe Badea, apostrofându-l că e ”pe lângă subiect”, făcând referire la Anexele cu pricina, care nu mai făceau subiectul ședinței de azi. ”Se face decontul doar pe ceea ce se realizează, adică în momentul în care ei (Salubritatea n.r.) fac dezinsecția, se face decontarea pe zone”. ”E adevărat că nu avem un registru al spațiilor verzi și că ne obligă legea. (…) Ni s-a părut o cheltuială mult prea mare și nejustificată să măsor 3 m de gard în fiecare cartier și să plătesc o căruță de bani. Mai știm și noi cum apar și de ce apar unele legi”, a încercat să explice, cu subînțeles, Olguța Vasilescu.
”Mă luați la matineu…”
Pavel Badea s-a simțit lezat de aprecierea primarului și a simțit nevoia să-i atragă atenția că afirmația sa ține de respect: ”Nu fiți răutăcioasă, doamna primar, eu, în general, vă ridic probleme pertinente, dar dacă dumneavoastră mă luați la matineu, înseamnă că nu ne respectăm”.
”Șobolanii o să mănânce craiovenii și o să spuneți că noi, opoziția, suntem de vină”
De acord cu Pavel Badea a fost și Dan Cherciu, la rându-i mustrând-o și acuzând-o pe Olguța Vasilescu de dezinteres față de o problemă ”mult mai gravă”. ”Eu, sincer, nu consider că era pe lângă subiect. Chit că anexele erau la punctul 24 de pe ordinea de zi, iar acesta a fost retras, ele oricum ne-au fost prezentate, iar problema este mult mai gravă. Ar trebui să fiți prima care este îngrijorată. E neglijență în întocmirea documentelor, prelungim a nu știu câte oară sau retragem acest proiect, la fel s-a întâmplat și cu iluminatul public, având, culmea-culmilor, surpriza că noi, consilierii din opoziție, am atras atenția, iar, la final, presa dvs. de casă să ne scoată pe noi vinovați că, din cauza noastră, nu o să mai avem iluminat. Adică tot din cauza noastră vom ajunge ca șobolanii să mănânce craiovenii și o să spuneți că noi, opoziția, care suntem 3-4, că nici eu nu știu câți mai suntem, vom fi de vină. Fac apel la dvs, ca funcționarii să-și facă treaba, nu să ne scoateți pe noi vinovați că, mâine-poimâine, ne-a spus ceva dl Badea la punctul 23 sau 24 și avem șobolani și țânțari în oraș”, s-a arătat nemulțumit consilierul Dan Cherciu.
Țânțarii, lichidați cu avioanele
Iar ironiile au continuat la adresa consilierului Badea din partea primarului Olguța Vasilescu: ”Nu a fost greșeala niciunui funcționar. Din câte înțeleg, doar domnul Badea a primit într-un fișier documentele anexe de la celălalt punct de pe ordinea de zi. În ceea ce privește șobolanii și țânțarii, nu au cum să ne mânânce mai mult decât pe mandatele anterioare, având în vedere că tot Salubritatea a gestionat acest serviciu. Dacă se retrage acest pct. 24, este că vrem să facem dezinsecția orașului cu avioane. Deci, se va scoate cu avioane la licitație”, a lămurit, într-un final, edilul.
Stefârță: ”Avionul o să treacă și pe deasupra proprietăților mele”
Ironic a fost și Ștefârță: ”Vorba ceea, mie îmi trezește o mare nedumerire modul în care punem problema cheltuirii banilor publici. Trebuie să cerem voie armatei ca să trecem cu avionul (peste lacul Tanchiștilor în proprietatea căruia e află lacul n.r.), ca să omorâm țânțarii? Eu mă gândesc de ce nu mi-ați cere și mie voie, în calitate de proprietar pe mai multe suprafețe de teren, pentru că avionul o să treacă și pe deasupra proprietăților mele? Și, iată, veți consuma bani pe o proprietate privată”.
Cum și de ce a fost mâncat cartierul Craiovița de țânțari
”Mi se pare absolut corect acest proiect din moment ce anul trecut am avut o foarte mare problemă că cei de la Salubritate și, pe drept cuvânt, știind că cineva îi va întreba cum au decontat sumele respective, au refuzat să intre pe balta Craioviței ca să facă dezinsecția și nu trebuie să vă amintim cum a fost cartierul Craiovița anul trecut mâncat de țânțari, pentru că n-am putut să trecem și peste această zonă. Când se va face cu avionu,l se va face dezinsecția pe toată suprafața orașului”.