Tariful pentru colectarea gunoiului nu se va majora la Craiova, a dat asigurări, astăzi, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu. Potrivit edilului, Eco Sud este cea care nu respectă contractul cu Primăria Craiova. Reamintim că, de o săptămână, societatea care administrează groapa de gunoi de la Mofleni a restricționat accesul mașinilor de la SC Salubritate. În consecință, gunoiul nu a mai putut fi ridicat decât în cantități mici.
Scandalul iscat de Eco Sud prin restricțiile impuse societății de salubrizare a orașului e departe de a se fi încheiat. Administratorul depozitului ecologic de la Mofleni susține că Primăria Craiova ar fi obligată să susțină extinderea gropii de gunoi prin majorarea tarifului de depozitare a deșeurilor, adică printr-o creștere a prețului cu 70%. De altfel, Eco Sud a transmis elegant că se vede nevoită să ”temporizeze” accesul mașinilor cu gunoi întrucât lucrează la una dintre celule. Astfel că, de o săptămână, autogunoierele stau la cozi pentru a putea depozita deșeurile. Între timp, Craiova s-a umplut de gunoaie, spre nemulțumirea cetățenilor care plătesc serviciul operatorului.
Prefectul de Dolj, primarul Craiovei, vicepreședintele CJ Dolj și reprezentanți ai instituțiilor abilitate să intervină pentru rezolvarea situației s-au întâlnit, în această după-amiză, la Prefectură, pentru a discuta și căuta soluții. Lia Olguța Vasilescu a declarat că ceea ce face Eco Sud ”este o formă de șantaj”.
”Din punctul nostru de vedere, Eco Sud este cel care nu respectă contractul semnat între primărie și Eco Sud în urmă cu mai mulți ani, prin care noi ne obligăm să transportăm până la groapa de gunoi toate deșeurile din Craiova, iar ei se obligă să le depoziteze. Deocamdată, noi transportăm acest gunoi, iar ei (Eco Sud n.r.), de câteva zile, nu îl mai preiau decât în cantități foarte mici, ceea ce ne-a făcut pe noi să stăm cu mașinile de gunoi și să nu putem să-l ridicăm din toate zonele. Practic, este o încălcare clară a obligațiilor contractuale”, afirmă primarul Craiovei.
Cât despre majorarea tarifului, Olguța Vasilescu a reamintit că municipalitatea craioveană a avut câștig de cauză în instanță, când Eco Sud i-a intentat proces pentru a obține creșterea prețului. ”În ceea ce privește tariful, pe care ei l-ar dori crescut, le-am spus clar că acolo nu poate să fie decât decizia instanței, iar, deocamdată, noi am câștigat. Tariful la gunoi nu se mărește în Craiova”, a conchis edilul.