180 de blocuri, anvelopate de Primăria Slatina până la începerea sezonului rece

180 de blocuri, anvelopate de Primăria Slatina până la începerea sezonului rece

267
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Cele 180 de blocuri şi scări de bloc care au întrunit punctajele pentru a se califica în cadrul concursului „Slatina-oraş verde, oraş curat”, vor fi reabilitate în paralel, potrivit reprezentanţilor municipalităţii, astfel încât toate să fie gata până la începerea sezonului rece. Minel Prina, administratorul public al Slatinei, a declarat că, în maximum 30 de zile, constructorii vor instala schelele.

 

„Eu estimez că în maximum o lună vor începe aceste lucrări. Vom face astfel încât toate aceste blocuri să fie finalizate până la începerea sezonului rece. Este esenţial atât pentru noi cât şi pentru cetăţeni. Totuşi, sunt 180 de blocuri”, spune Prina.

City managerul crede că va fi un test pentru administraţia locală să reuşească să coordoneze derularea tuturor lucrărilor, concomitent.

 

„Este un examen pe care trebuie să-l dăm noi, ca şi administraţie locală, dar am mai avut un examen atunci când am avut în jur de 100 de scări de bloc pe care trebuia să le reabilităm în paralel. Deci suntem învăţaţi cu aceste examene şi eu vorbesc din experienţă atunci când spun că aceste blocuri vor fi finalizate până la începutul sezonului rece”, a declarat Minel Prina.

Municipalitatea va avea o problemă şi în găsirea firmelor de construcţii care vor putea disloca un număr atât de mare de muncitori pentru anveloparea a 180 de blocuri şi scări de bloc.

 

„Singura problemă care ar fi, dar găsim soluţii, este reprezentată de constructori. Sper să fie atât de mulţi şi să lucreze la calitatea pe care noi ne-o dorim”, mai spune administratorul public al Slatinei.

300 de scări de bloc înscrise

300 de scări de bloc din Slatina şi-au depus dosarele pentru a fi incluse în programul „Slatina-oraş verde, ora curat”, pentru a fi reabilitate termic pe cheltuiala municipalităţii. În cadrul concursului s-au putut înscrie reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari, urmând să se acorde puncte pe o scară de la 0 la 10. Spre exemplu, blocurile care au termopanele montate la uşi şi la ferestre vor primi şapte puncte, un singur punct fiind acordat pentru un subsol curat. Reprezentanţii Primăriei Slatina spun că acest concurs va continua până când peste 80 la sută dintre blocurile din municipiu vor fi reabilitate termic.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.