Roșii direct din vrej! Este afacerea pe care a început-o anul acesta Ștefan Drîmboi, legumicultor cu ștate vechi. Oricine dorește roșii proaspete poate merge la solarul lui, aflat la marginea orașului, de unde să le culeagă singur. „Am două soiuri de roșii: cele normale și roze. Toate crescute sănătos. Omul vine, alege ce îi place, culege și pleacă. Am clienți care vin și cumpără 10-15 kg o dată, probabil și pentru vecini. Este primul an și e greu. Lumea încă nu știe, dar cei care au văzut pe rețelele de socializare au și sunat“, ne-a spus Ștefan Drîmboi.
Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, a cultivat roșii până anul trecut la Daneți. S-a gândit însă cum să le ofere clienților săi cea mai bună soluție pentru a avea roșii proaspete. Așa că a cumpărat un teren la marginea Craiovei, în zona Consul, și s-a pus pe treabă. A investit 5.000 de euro în construcția solarului și răsaduri. Deși sunt puțini cei care au aflat de afacerea sa, Ștefan Drîmboi nu se dă bătut. „Eu le ofer roșii proaspete și sănătoase, nu băgăm hormoni de creștere sau substanțe chimice. Am speranță că se poate. Cei care au venit la mine s-au declarant mulțumiți. Prețul e la fel ca la piață, dar roșiile sunt mai proaspete. Când cultivam la Daneți nu puteam să vin în fiecare zi cu roșii proaspete. Veneam la piață cu marfă pentru o săptămână. Acum omul le ia direct din vrej pe cele care îi plac“, ne-a spus legumicultorul.
Pentru la anul are planuri de diversificare. Deja a plantat căpșuni, la toamnă va avea și castraveți, iar la primăvară se gândește să mai pună și alte legume. În plus, cei care i-au călcat pragul gospodăriei i-au cerut și păsări crescute natural. Așa că are deja câteva curci și găini. Dacă cererea va fi mai mare, va mări și numărul păsărilor. Ștefan Drîmboi spune că este dispus să livreze și la domiciliu dacă va reuși să își formeze un grup constant de clienți.