Nu e nici o mică Veneţie, nici o uliţă din satele olteneşti. Nu e ceva ocazional, nici ceva neobişnuit. Sunt doar deja banalele bălţi şi băltoace acumulate la fiecare ploaie în multe dintre cartierele Craiovei. „Banale, banale”, se plâng locatarii de pe Bulevardul Oltenia, dar cineva trebuie să facă ceva. Ghetele, pantofii şi îmbrăcămintea de oraş fac notă discordantă cu ambianţa, dar se şi strică. Gropile sunt multe, denivelate, iar ploile îşi fac imediat „cuib” în ele, le adâncesc şi le extind. Parcarea se plăteşte la fel, taxele asemenea, dar condiţiile lasă de dorit, iar oamenilor le-a cam trecut pofta de ironii.
Imaginile ne-au fost trimise de un craiovean care locuieşte într-un cvartal de blocuri din cartierul Craioviţa Nouă. „Sunt poze cu aleea mea cea frumoasă, din zona Blocului 23 – Bd Oltenia”, menţionează cetăţeanul, cu precizarea că numărului blocului trebuie musai scris în text, doar-doar, cineva din administraţia locală va lua seama de problemă.