CERCETAŢI DE POLIŢIŞTI PENTRU FURTURI DIN UNITĂŢI MINIERE

CERCETAŢI DE POLIŢIŞTI PENTRU FURTURI DIN UNITĂŢI MINIERE

315
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza


Luni, 14 mai a.c., la orele 19:30, în timp ce acţionau pe strada Constructorilor, pentru verificarea legalităţii transporturilor de mărfuri, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Rovinari, l-au identificat la volanul unei autoutilitare pe M.I., de 45 ani, din localitate.

Întrucât bărbatul transporta patru profile tip „U”, poliţiştii i-au solicitat documentele de provenienţă şi de transport.

M.I. a declarat că nu deţine astfel de documente, ulterior, urmare a investigaţiilor efectuate de poliţişti, stabilindu-se că cele patru profile au fost sustrase de către acesta şi alţi doi rovinăreni, K.C., de 26 ani şi P.A., de 32 ani, din incinta carierei E.M. Roşia.

Bunurile au fost restituite societăţii prejudiciate.

Pe numele suspecţilor a fost întocmit dosar penal în care poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

 

În seara aceleiaşi zile, la orele 20:45, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Mătăsari au fost sesizaţi telefonic de către reprezentanţii firmei care asigură paza Direcţiei Miniere Jilţ, despre faptul mai multe persoane sustrag subansamble metalice din incinta carierei Jilţ Nord.

Poliţiştii au intervenit operativ, la faţa locului identificându-i pe C.O., de 22 ani şi L.C., de 18 ani, ambii din comuna Mătăsari, în timp ce  aceştia sustrăgeau şi încărcau într-un autoturism două traverse metalice, pe care intenţionau să le valorifice la un centru de colectare a deşeurilor feroase de pe raza localităţii.

Traversele, a căror valoare urmează să fie comunicată, au fost restituite unităţii prejudiciate.

Autoturismul folosit de către suspecţi la comiterea faptei, a fost indisponibilizat de către poliţişti, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

 

Poliţiştii continuă cercetările în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare a suspecţilor.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.