Pieţele din Craiova nu se desfinţează, anunţă reprezentanţii SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL, care vor să dezmintă unele zvonuri conform cărora în două cartiere din oraş ar urma să dispară pieţele. Conform reprezenanţilor Societăţii, zvonurile ar fi apărut chiar printre comercianţii din pieţe.
„Dimpotrivă, se doreşte reabilitarea tuturor pieţelor existente şi chiar înfiinţarea unor pieţe noi, venind astfel în întâmpinarea dorinţei craiovenilor de a avea pieţe cât mai apropiate de zonele de locuit”, se arată într-un comunicat de presă al Societăţii.
„Am aflat cu surprindere că prin unele pieţe – mai ales în Craioviţa Nouă şi Valea Roşie – circulă zvonul că am intenţiona să desfiinţăm aceste pieţe. Nu este nimic adevărat. E doar o acţiune de intoxicare lansată intenţionat de diverşi indivizi care vor să-i racoleze pe comercianţii din pieţele noastre, pentru a-i determina să se mute în cine ştie ce târguri sau pieţe private. Îi asigurăm atât pe comercianţi cât şi pe cetăţeni că nu avem intenţia să desfiinţăm nici o piaţă. Dimpotrivă, vom continua modernizarea celor existente şi chiar vom înfiinţa altele noi”, a declarat Cătălin RESCEANU, directorul general al SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL.