Cu ocazia celebrării “Zilei Mondiale a Apei”, la sediul Administraţiei Bazinale de Apă Jiu Craiova, a avut loc şedinţa Comitetului de Bazin Jiu-Dunăre, la care a participat şi prefectul judeţului Dolj, Marius Deca, în calitate de preşedinte. Alături de acesta au fost prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Administraţiei Bazinale de Apă Jiu, Agenţiei Regionale Protecţia Mediului Craiova, DSP Dolj, Inspectoratului Regional Protecţia Consumatorului, Companiei de Apă Oltenia, SECOM Dr. Tr. Severin, Complexului Energetic Oltenia si preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.
Mesajul prefectului judeţului Dolj, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei:
„Această celebrare doreşte să aducă în atenţie problemele globale legate de această resursă vitală pentru susţinerea vieţii şi dezvoltarea economico-socială a umanităţii.
În acest an tematica acestei sărbători este “Cooperarea în domeniul apei – Să facem să se întâmple!” cu scopul de a atrage atenția asupra importanței apei și gestionarea durabilă și echitabilă a resurselor de apă, prin intermediul cooperării la nivel internațional și național pentru a contribui la îmbunătățirea condițiilor de viață prin șanse egale la apă.
Așa cum se știe, o componentă a crizei mondiale a apei este problema disponibilităţii apei în cantitatea şi calitatea necesară vieţii. Nivelul de calitate foarte bună a apelor ridică standardul de calitate şi de viaţă al unei naţiuni, pentru că o apă de foarte bună calitate vorbeşte de modul în care această naţiune s-a comportat faţă de apă de-a lungul istoriei sale şi, în acelaşi timp, o responsabilizează în prezent şi în viitor să ducă o politică adecvată, prin conservarea şi protejarea calităţii apelor, prin politici durabile de gospodărire a apelor
În acest context trebuie subliniat faptul că Instituţia Prefectului Dolj a susţinut şi susţine de fiecare dată activităţile şi proiectele iniţiate de specialiştii din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Jiu, facilitează întâlniri şi dezbateri pentru problemele reale, specifice managementului apei şi se implică în mod direct în acţiunile ce vizează protecţia cetăţenilor împotriva fenomenelor extreme care au legătură cu apa, aşa cum sunt inundaţiile sau seceta.
De Ziua Mondială a Apei, îmi exprim speranţa că, prin efortul nostru comun, vom reuşi să-i convingem pe cei implicaţi, agenţi economici, operatori, autorităţi locale, dar chiar şi pe simplii cetăţeni, că este mult mai ieftin să protejezi resursele de apă decât să le risipești sau să încerci să le readuci la o calitate corespunzătoare, după cele au fost poluate deja”.