David Gavrilescu, şahist craiovean de doar 10 ani, a reuşit performanţa de a obţine locul I la Campionatul Naţional de Şah, care se desfăşoară între 1 şi 12 aprilie la Căciulata. Băiatul a concurat la categoria 10 ani, la concursul de şah practic pentru copii şi juniori.
“Au fost 9 runde de şah practic, unde am făcut 8 puncte, adică 7 victorii şi 2 remize. A fost foarte strâns concursul, drept urmare abia în ultima rundă m-am detaşat. Am avut 0.5 puncte avans, dar eram favorit şi ştiam că pot. Urmează 9 runde de şah rapid şi 9 de şah blitz. Vreau să amintesc că sunt pregătit de domnul Gabriel Mateuţă, maestru internaţional, şi sunt membru al clubului Şah Club Oltenia Craiova”, a declarat David Gavrilescu.
Menţionăm că, la aceaşi categorie, s-au mai făcut remarcaţi încă doi craioveni: Cristian Stoian (Şah Club Oltenia Craiova) care a obţinut locul 5, şi David Stancu-Filipescu (Palatul Copiilor), locul 10.
David Gavrilescu a menţionat că în perioada următoare se pregăteşte de campionatele europene şi mondiale. “În momentul acesta sunt nr. 1 în Europa, după coeficientul ELO. Rămâne să demonstrez în turneu valoarea mea”, a încheiat David Gavrilescu.
Amintim că tânărul şahist este primul în Europa la categoria băieţi 10 ani.
Sursa: oltenasul.ro