Regiile din subordinea Primăriei Craiova acţionează astăzi pentru deszăpezire. Potrivit edilului Lia Olguţa Vasilescu, peste 400 de oameni sunt angrenaţi în activitate, oraşul fiind împărţit în zece sectoare de lucru. 11 tractoare vor încărca zăpada strânsă pe marginile străzilor. În acest sens, primarul din Bănie a lansat un apel către cetăţeni să-şi scoată din parcare sau să-şi mute maşinile de pe partea carosabilă, astfel încât să se poată interveni pentru deszăpezirea. Totodată, în cursul zilei de azi se acţionează şi pentru înlăturarea ţurţurilor de pe clădiri.
„Nu este normal să blocăm un utilaj pentru mai multe ore. Rugăm cetățenii să nu mai arunce zăpada pe străzi, ci să o facă grămezi, ca să poată fi ridicată. Ieri (duminică n.r.) s-a ridicat zăpada din cartierul Lăpuș, azi (luni n.r.) se va trece în zona centrală și în Craiovița Nouă”, a precizat Olguţa Vasilescu. Edilul a subliniat că municipalitatea va amenda societăţile care nu dezăpezesc porţiunile de trotuar din faţa magazinelor.
„Singura problemă rămasă nerezolvată este cea a țurțurilor, așteptăm ajutor”, a mai afirmat primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.