Dacă nu se înscrie în eşalonul secund, Universitatea va trebui să reînceapă...

Dacă nu se înscrie în eşalonul secund, Universitatea va trebui să reînceapă din Liga a IV-a – Mai pierde Ştiinţa încă un sezon?

609
8
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(2 voturi, media: 5,00)

Echipa are loc în Liga a II-a, are şi sprijinul autorităţilor, fanii o vor pe teren, dar Mititelu nu are bani, aşteptând jucătorii pierduţi

Situaţia Universităţii Craiova este tot mai confuză pe zi ce trece. Ea poate reveni în fotbal din vara aceasta, însă totul depinde, după spusele lui Mititelu, dacă jucătorii pe care i-a avut în momentul în care a fost dezafiliată vor reveni la club. Suporterii o vor din nou pe teren, Ştiinţa are loc în Liga a II-a, are şi sprijinul autorităţilor locale, dar nu are bani. Primarul şi preşedintele CJ Dolj au precizat că vor ajuta clubul lui Mititelu atât cu jucători, proveniţi de la centrul de copii şi juniori al Consiliului Judeţean, cât şi prin infrastructură. Primarul Lia Olguţa Vasilescu a declarat că problema revenirii în fotbal a Ştiinţei este în  exclusivitate a lui Mititelu, primăria urmând să achite cheltuielile administrative. „Ceea ce am putut să fac ca şi primar până acum, am făcut cu prisosinţă. De acum înainte depinde de investitorul Universităţii . Dacă vreodată va veni să ceară cheltuieli administrative, aşa cum permite legea, voi găsi resursele necesare. Problema revenirii în fotbal a Universităţii nu priveşte nici primarul, nici primăria, nici consiliul local”,  a declarat Lia Olguţa Vasilescu. De asemenea, preşedintele CJ, Ion Prioteasa, a anunţat că pune la dispoziţie clubului tinerele talente ale Craiovei, produse prin grija şi bugetul Consiliului Judeţean Dolj. „Eu pot să continui cu ceea ce am făcut pînă acum: să produc materie primă pentru o echipă de fotbal şi să mă limitez la rigorile legii, care începând din această lună devin din ce în ce mai restrictive, în sensul că prin directiva UEFA, aşa cum ştiţi, nu putem să extindem foarte multe cheltuieli din bani publici pentru o echipă de fotbal. Dar putem să facem alte lucruri care ţin de echipa de fotbal, care ţin de transport. Putem să punem la dispoziţie cinci echipe de juniori, care să le susţinem noi, fiindcă ştiţi că este imperativ ca o echipă să aibă cinci echipe de juniori în divizia naţională. Mesia poate să fie chiar şi domnul Mititelu, numai să apară şi să vedem că cineva a luat-o de la început, ia echipa şi vine la autorităţile publice locale. Noi să ieşim cum am făcut-o şi acum şi să spunem da, suntem de acord, ne dăm mîna cu Craiova, spuneţi-ne ce să facem şi să strângem consiliul local şi consiliul judeţean, să voteze consilierii, că ei sunt parlamentul local şi să mergem mai departe. Dar cineva trebuie să ia hora înainte, adică un om de afaceri potent, puternic”.

Problema eşalonului

După decizia Curţii de Apel Bucureşti, echipa trebuie reînscrisă în campionat. Universitatea se afla în Liga a II-a în momentul dezafilierii, retrogradând atât pe teren, cât şi din cauza licenţei. FRF are deja un loc rezervat Craiovei în Liga a II-a, după decizia Adunării Generale, iar acesta ar putea fi alocat fără mărirea numărului de echipe, în urma fuzionării celor două echipe ale Oltului din seria a doua: Alro şi FC Olt. Mititelu nu este mulţumit cu locul în eşalonul secund şi pretinde o poziţie în prima divizie, considerând că retrogradarea s-a petrecut într-un context aparte, când îl „blocau” toţi „dujmanii”, de la primarul Solomon până la interlopii Craiovei şi fostul manager Victor Piţurcă. „Să se mărească numărul de echipe, campionatul să înceapă cu câteva săptămâni mai târziu, iar meciurile Craiovei din primele etrape să fie amânate” sunt condiţiile lui Mititelu. Dacă finanţatorul va avea câştig de cauză în justiţie, acest lucru se va produce abia în 2014, asta însemnând alte două sezoane în care Ştiinţa nu va exista. În condiţiile în care va refuza să se înscrie în Liga a II-a anul acesta, Universitatea va putea reveni în fotbal în cel mai bun caz în Liga a IV-a.

Problema jucătorilor şi a bugetului

Mititelu ar putea să-şi continue demersurile în justiţie, dar în paralel să readucă Universitatea pe teren, însă nu are posibilităţi financiare pentru a face acest lucru şi nici nu vrea să se asocieze cu alţi investitori, precizând în mai multe ocazii că Universitatea este proprietatea copiilor, copiilor săi. Decizia dată de Curtea de Apel nu implică şi revenirea jucătorilor, pentru acest lucru trebuind ca Mititelu să deschidă un alt proces. Patronul clubului recunoaşte că nu poate să-i oblige pe şefii FRF să-i dea înapoi jucătorii, însă ameninţă că federalii vor plăti sume imense atunci când se va da verdictul în procesul deschis în penal şefilor FRF şi LPF: „Ca să mai scape de o treime din pedeapsă, Sandu Mircea şi Dragomir să-mi dea acum înapoi jucătorii şi să ne bage în Liga I”. Mititelu speră ca astfel să facă şi rost de bani, câţiva jucători urmând să fie vânduţi imediat, printre care Găman, Bărboianu, Silviu Lung şi fraţii Costea. Autorităţile locale nu pot suporta decât cheltuieli legate de logistică, Mititelu este de câţiva ani în aşteptarea „deblocării” financiare, iar federalii au anunţat clar, inclusiv printr-un comunicat postat pe site-ul oficial, că nu vor negocia cu Mititelu pentru acordarea unei sume de bani, aşa încât şansele ca suporterii să-şi vadă echipa jucând din vara aceasta sunt extrem de scăzute, dacă nu cumva inexistente.

Sursa: cvlpress.ro



8 COMENTARII

  1. #1
    Afacerist
    Data de inscriere
     08-10-2010
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    1061

    Bai, eu nu l`am inteles pe omul asta. Nu`i convine in liga a IIa, vrea in liga I dar n`are bani cu ce s`o tina acolo Dar el insista sa fie in Liga I sa retrogradam in primul sezon iar in a IIa. Uite si tu minte de om..

    Ready for business ? Ok, let's make some
  2. #2
    Newcomer
    Data de inscriere
     26-12-2011
    Mesaje
    38
    Citat Mesaj initiat de Afternight
    Bai, eu nu l`am inteles pe omul asta. Nu`i convine in liga a IIa, vrea in liga I dar n`are bani cu ce s`o tina acolo Dar el insista sa fie in Liga I sa retrogradam in primul sezon iar in a IIa. Uite si tu minte de om..

    Pai,nu stii proverbul ala:”Prostul,nu e prost destul,pana nu e si fudul”?Sau,spera ca daca s-ar intimpla acest vis al lui,intr-un an de zile ar gasi el, o solutie…

  3. #3
    Member
    Data de inscriere
     03-06-2006
    Mesaje
    220

    Si uite asa mai stam 1 an pe bara …

  4. #4
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     28-03-2009
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    120

    Mai bine revenim in liga II-a si incercam sa ne facem o echipa pentru a promova.Problema spectatorilor in liga II-a nu e o problema.

    Forta Stiinta

    CPU: AMD Phenom II X4 955 Black Edition 3.2GhzMOBO: MSI 770-C45RAM: 7GB DDR3 1333Video: MSI GeForce GTX 460 Fan OC 1GB DDR5 256bitHDD: 2 x 500 GB OS: Windows 7 Home Premium (x64)
  5. #5
    Newcomer
    Data de inscriere
     09-10-2011
    Mesaje
    47

    MORI brutare !

  6. #6
    Member
    Data de inscriere
     24-07-2006
    Mesaje
    158

    booveanu vrea sa se imbogatzeasca , nul mai intereseaza echipa . PLEACA MITITELULE !!!

  7. #7
    Racer
    Data de inscriere
     22-12-2007
    Locatie
     Niciodata Stabil
    Mesaje
    1358

    Si uite asa o cioara umflata isi bate joc de sute de mii de oameni.acum are tot ce mortii lui mai vra se batea in piept ca poate dar nu il lasa cei din jur acum ce se intampla sa vanda in mortii lui si sa plece,Craiova noastra afacerea lui!

  8. #8
    0-day Member
    Data de inscriere
     04-03-2011
    Mesaje
    2

    alte abureli pana cand o sa ne mai amageasca astya fratee forzaaaaaaa styntaaaaaaa

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.