Demolare spectaculoasă pe “Arieş”

Demolare spectaculoasă pe “Arieş”

476
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza


Cele două case de la intersecţia străzilor “Arieş” şi “Eugeniu Carada” au fost demolate, sâmbătă, la primele ore ale dimineţii. Imobilele au fost dislocate cu ajutorul unui singur excavator cu foarfecă, utilajul muşcând la propriu din pereţi şi din acoperiş, sub privirile trecătorilor curioşi care s-au oprit special pentru a asista la această operaţiune.

Demolarea caselor a fost spectaculoasă. Imobilele au fost izolate cu pânze de protecţie, existând pericolul ca fragmente din pereţi să cadă peste clădirea alăturată, aflată în imediata vecinătate. În plus, pentru a nu se creat ambuteiaje în zonă, constructorul şi-a asumat şi angajamentul de a da jos cu clădirile fără a se opri circulaţia în raza de acţiune. Aşa se face că toţi cei care au trecut cu maşinile sau cu autobuzele pe la intersecţia de la Casa Studenţilor au putut surprinde pe viu toată operaţiunea. Pereţii au fost sparţi cu ajutorul unui excavator cu foarfecă, acesta fiind, de altfel, singurul utilaj cu care s-a acţionat. Coordonat de jos, prin staţie, conducătorul a executat manevrele la fix şi nici un fragment de moloz nu căzut dincolo de perimetrul protejat. “De la ora 6.00 a început demolarea celor două case pentru a realiza această investiţie. E foarte uşor să demolezi şi greu să construieşti”, a spus primarul Antonie Solomon, care a asistat şi el la demolarea caselor.

Pe strada “Arieş” există un nod de reţele

Pentru a nu se ridica praf, s-a cerut ajutorul pompierilor de ISU, care au împrăştiat apă cu furtunele pe tot timpul intervenţiei. Prima casă a fost demolată în mai puţin de patru ore, fără ca zidăria să pună vreo problemă echipei de demolatori. O problemă mai delicată, potrivit acestora, a fost cu cea de-a doua casă, care a opus rezistenţă din cauza pereţilor mai solizi. “Lucrarea este extrem de dificilă, este în centrul oraşului. Aici este o aglomeraţie de reţele care trebuiesc deviate. O parte din ele fac obiectul contractului nostru, o altă parte fac obiectul unei convenţii între Primărie şi deţinătorii de utilităţi. Acest lucru poate să creeze, la un moment dat, problema coordonării şi sperăm că împreună cu reprezentanţii Primăriei şi cu domnul primar să facem faţă la toate aceste probleme”, a declarat Liviu Cioană, directorul SC Mitliv, care realizează lucrarea în asociere cu SC Habau din Austria. Potrivit acestuia, resturile vor fi îndepărtate până marţi şi depozitate pe o platformă la Işalniţa.

Solomon vrea un termen mai mic de 18 luni

Următoarea etapă este cea a devierilor de utilităţi şi va începe în grabă, primarul Antonie Solomon solicitând constructorilor să termine mai repede pasajul. “După această etapă, trecem la devierea reţelelor utilitare. În momentul de faţă facem eforturi pentru a aborda lucrarea pe tronsoane cât mai reduse, ţinând cont de restricţiile de trafic impuse de pasajul suprateran. În măsura în care se va inaugura pasajul suprateran sperăm să putem să avem un front de lucru mai larg, să reducem timpul de execuţie”, a declarat directorul Liviu Cioană. “Termenul de execuţie este de 18 luni, un termen care nu mi se pare unul rezonabil. Să blochezi o arteră de circulaţie în zona centrală creează un disconfort. Dar sunt investiţii extrem de importante, şi cel suprateran şi cel subteran. Dacă gândim şi nişte sensuri de circulaţie adecvate va fi mult mai bine cu traficul rutier în Craiova”, a spus Antonie Solomon, în momentul începerii demolărilor.

În preajma Universităţii, o biserică şi un cimitir

Lucrarea se anunţă mai dificilă decât se credea la început. Potrivit specialiştilor din Primăria Craiova a apărut deja o mică problemă. La retrasarea pasajului s-a ajuns la concluzia că mai este nevoie de o bucată de teren, care, în acest moment, se află în curtea unui craiovean. Autorităţile trebuie să negocieze cu acesta pentru expropriere şi despăgubire. Există totuşi şi o parte bună, în sensul că este vorba de o suprafaţă mică pe care nu se află nici o clădire. O altă problemă ar putea apărea în momentul în care se va săpa în apropierea intersecţiei de la Universitate. În zona cu pricina se ştie că a existat o biserică, înconjurată de un cimitir parohial, şi este posibil să fie descoperite fragmente de zidărie, precum şi oseminte. Autorităţile spun însă că au preîntâmpinat orice blocaj pe timpul lucrărilor întrucât au luat deja legătura cu reprezentanţii Muzeului Olteniei, cu care au căzut la o înţelegere, în sensul că descărcarea arheologică a terenului – în cazul unor eventuale artefacte – să nu dureze foarte mult timp.

Sursa: cvlpress.ro



1 COMENTARIU

  1. #1
    Member
    Data de inscriere
     07-02-2006
    Locatie
     craiova
    Mesaje
    248

    Suna bine. GO GO Solomon.

    Uploaded with ImageShack.us

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.