Documentația balcoanelor de la parterul blocurilor, verificată de Poliția Locală Craiova

Documentația balcoanelor de la parterul blocurilor, verificată de Poliția Locală Craiova

7,266
2
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Proprietarii de balcoane executate la parterul blocurilor de locuințe au intrat în atenția polițiștilor locali din cadrul Serviciului Disciplină în Construcții, care, începând cu luna în curs, desfășoară mai multe acțiuni pentru a controla dacă acestea au fost realizate și sunt deținute cu respectarea prevederilor legale.  

Sunt verificate construcțiile din punct de vedere al existenței autorizațiilor de construire, al respectării de către proprietari a condițiilor impuse prin autorizația de construire și documentația aferentă (pentru cazurile în există autorizație de construire) emisă de către Primăria Municipiului Craiova, în temeiul Legii nr. 50/1991 republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, precum și dacă proprietarii au încheiat contracte de superficie cu autoritatea locală pentru suprafețele de teren ocupate de balcoane (teren ce face parte din proprietatea publică a municipiului Craiova).

Pentru proprietarii de balcoane ce nu au respectat prevederile impuse de lege și de actele administrative emise de autoritatea locală, vor fi aplicate măsurile prevăzute de legislația în vigoare, în vederea intrării în legalitate.

Menționăm că prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 588/2014 – (privind constituirea dreptului de superficie cu titlu gratuit asupra terenului aferent, în favoarea deţinătorilor construcţiilor edificate la parterul imobilelor cu destinaţia de locuinţe colective) s-a prevăzut posibilitatea ca deținătorii acestor construcții să încheie contracte de superficie cu autoritatea locală pentru terenul aflat sub construcție, pentru o perioadă de cel mult 99 ani, contract necesar în vederea întocmirii documentației prevăzută de Legii nr. 50/1991 republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în vederea intrării în legalitate cu construcțiile executate fără forme legale”, se arată într-un comunicat al Poliției Locale a Muncipiului Craiova.

2 COMENTARII

  1. #1
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    6987

    Astia de la Militia locala cand era vorba de moara aia de langa Chimie si de procesul de demolare nu aveau competente. Acum brusc au competente.. frumos asa.. Avem competente cand e vorba de aia mici si prosti, pe aia mari si smecheri ii lasam in pace.. Se laudau ca o sa demoleze ei palatele tiganilor construite fara autorizatii si fara acte.. Demoleaza pe naiba… doar lauda mincinoasa este de ei.

    Parerea mea.. politia locala este folosita 80% ca instrument de partid. Mi se pare destul de imorala treaba.. daca nu si ilegala uneori.. in anumite circumstante…
    Da vorba daca Jandarmeria este folosita in interes de partid.. ce sa mai vorbim de o institutie mai mica gen Politia Locala Craiova.

  2. #2
    Newcomer
    Data de inscriere
     02-01-2018
    Mesaje
    15

    Foarte bine !!! 80% sunt facute ILEGAL daca nu mai mult. Inainte se faceau in draci, dupaia aparuse treaba autorizatiile. Multi si-au facut balcon pe toata lungimea apartamentului, cu beci la subsol, mai ales aia unde parterul este inalt. Aceasta este o infractiune, practic si-au marit suprafata de locuit ILEGAL. Daca blocul n-a fost prevazut cu balcon la parter asta este. Este aceasi situatie ca aici. https://www.youtube.com/watch?v=G39odlNSZ7o

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.