Dolj: Aducţiunea de apă de la Izvarna va fi dusă în nordul...

Dolj: Aducţiunea de apă de la Izvarna va fi dusă în nordul judeţului

735
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a afirmat, marți, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, că Doljul ar putea beneficia în următorii ani de un proiect european în valoare de peste 280 milioane euro, prin intermediul căruia vor fi continuate lucrările de alimentare cu apă și introducere a canalizării, demarate prin masterplanul de apă.

Totodată, Ion Prioteasa, a subliniat că acest nou proiect ar putea rezolva o mare parte din problemele de alimentare cu apă și canalizare, pe care le mai are municipiul Craiova.

„Problema apei și a potabilității ei este una dintre preocupările noastre majore. Avem acest masterplan de apă pe care îl implementăm în județul Dolj, în fapt o strategie de alimentare cu apă și introducere a canalizării, în valoare de peste 185 de milioane euro. Veste cea mai bună este că acest masterplan de apă are o continuare, care se va întinde pe următorii trei-patru ani de zile. Se profilează ca pe această continuare a mastreplanului să se vină cu încă 285 de milioane de euro.

Din acești bani, care ar urma să intre în județul Dolj, 106 milioane euro sunt bani pentru noua aducțiune de la Izvarna, care va fi folosită numai pentru Craiova și zona limitrofă, iar aducțiunea existentă va fi dusă în nordul județului. Pentru zona de sud, unde solul este nisipos, vom încerca să aducem apa din sursele de la Marica și Gioroc.

Totodată, Craiova va primi o sumă importantă de bani, ceea ce ar cam rezolva mare parte din problemele generate de lipsa apei și a canalizării, pe care le mai are municipiul nostru.

Nu este nici un fel de secret pentru nimeni că acest județ a fost deosebit de năpăstuit. Am avut o zonă agricolă în care s-a folosit îngrășăminte cu nemiluita și, sigur, acestea s-au dus direct în pânza freatică. Apoi avem și această zonă colinară de nord a județului în care s-a extras gaz și petrol, pânza freatică având din nou de suferit.

Trebuie să fim deosebit de atenți atunci când găsim surse de apă ca ele să fie potabile, ca să nu băgăm banii degeaba, iar în al doilea rând să fim atenți la cei care fac aceste foraje să nu ne spună că au găsit o sursă cu apă potabilă, dar ei să ducă la analize apă plată”, a precizat, ieri, președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, la ședința Colegiului Prefectural, organizată de Prefectura Dolj, la care au participat primarii şi secretarii de primării din județ, precum şi directorii instituțiilor deconcentrate.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.