Floarea Roșca și Mhaela Bunciu au fost trimise în judecată de procurorii DNA — Serviciul Teritorial Craiova, pentru că cea dintâi a declarat în fals că deține și lucrează circa 70 de ha de teren agricol pe raza comunei Gighera, iar cea din urmă, angajată la APIA Dolj, a trecut cu ”vederea” că documentația depusă de aceasta conținea acte false, inexacte sau incomplete. Floarea Roșca a reușit să obțină, astfel, fonduri nerambursabile de 167.033,87 lei.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în perioada 2011-2014, inculpata Roșca Floarea a solicitat și a obținut pe nedrept, de la APIA Dolj, prin folosirea de documente false, fonduri nerambursabile din bugetul național și bugetul Uniunii Europene, în valoare totală de 167.033,87 lei.
În cursul anului 2011, inculpata Roșca Floarea a depus la Primăria Gighera un contract de arendă pe care chiar ea îl falsificase, pentru a fi înscris în registrul de arendă. Aceasta a completat și semnat pe proprie răspundere declarația de suprafață — 2011 pentru suprafața de 68,52 ha pe care nu o deținea în mod real și a declarat că folosește respectiva suprafață.
Doljeanca a beneficiat de ajutorul unei angajate de la APIA Dolj, Mihaela Bunciu (Pîrvănuși) care, în calitate de consilier superior, a ajutat-o cu cele patru cereri unice de plată pe suprafață, deși documentele doveditoare erau false, inexacte și incomplete.
Întrucât prejudiciul a fost recuperat în totalitate, în cauză nu s-a impus luarea măsurilor asigurătorii. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj.