DOSARE PENALE – infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice

DOSARE PENALE – infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice

403
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

DOSARE PENALE – infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice

 

La data de 22.06.2012, ora 16:00, lucrători ai Secţiei 12 Poliţie Rurală Daneţi aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu l-au depistat pe Ş.CIPRIAN, 31 de ani, din localitate în timp ce conducea un autoturism  având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din data de 08.06.2012.

Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, poliţiştii continuând cercetările conform O.U.G.195/2002.

 

În seara zilei de vineri, 22 iunie a.c., în jurul orei 22:15, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Poiana Mare l-a depistat în trafic pe B.PETRIŞOR,  50 ani, din Calafat, în timp ce conducea, pe DN 55 A,  un autoturism în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

B.PETRIŞOR a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a  fost condus la Spitalul Calafat unde a refuzat recoltarea de  probe biologice de sânge.

Poliţiştii doljeni i-au întocmit celui în cauză dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 R.

 

 

În noaptea de 22/23.06.2012, ora 0316,  agenţi din cadrul Biroului Rutier Craiova aflaţi în executarea serviciului l-au depistat pe A.ŞTEFAN, 30 ani, din Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Vasile Conta din Craiova, având o alcoolemie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost transportat la unitatea medicală unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele său poliţiştii rutieri întocmind dosar de cercetare penală conform  OUG nr. 195/2002 R.

 

 

 

La data  de 22.06.2012, ora 0945, un echipaj de siguranţă publică din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova l-a depistat în trafic pe D.CĂTĂLIN, 30 ani, din Craiova,  în timp ce conducea un autoturism, pe strada Brestei, având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată.

Craioveanului i-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice neînmatriculat.

 

 

În noaptea de 22/23.06.2012, ora  01.40, în localitatea Giurgiţa, lucrători ai  Secţiei 14 Poliţie Rurală  Bîrca în timp ce executau serviciul de patrulare l-au depistat, la trecerea de nivel cu calea  ferată dintre localităţile Cerăt şi Giurgiţa, pe I.VIOREL, 42 de ani, din Pleniţa, judeţul Dolj, care fusese implicat într-un eveniment rutier soldat numai cu pagube materiale.

I.VIOREL a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind o concentraţie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la unitatea medicală în vederea recoltării de probe biologice.

 

 

Ieri, 23.06.2012, ora 18.15, pe D.N. 6, la km 214+960, în afara localităţii Coşoveni, R.FLORIN,  35 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe fondul vitezei excesive şi a conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice a  părăsit sensul de deplasare şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile, accidentându-se uşor.

Cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentraţie de 1,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt  pentru care i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală.

 

Aseară, la ora 20.30, în comuna Calopăr, lucrători ai Formaţiunii Rutiere Segarcea l-au depistat în trafic pe N.ION, 55 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal şi sunt continuate cercetările în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 R.

 

 

În noaptea de 23/24.06.2012, ora 00.30, în oraşul Bechet, lucrători din cadrul poliţiei orăşeneşti l-au depistat în trafic pe C.DUMITRU, 57 de ani, din aceeaşi localitate, care a condus un autoturism având o concentraţie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice, iar în cauză a fost întocmit dosar penal.

 

În seara zilei de sâmbătă, 23 iunie a.c., ora 20.30, în Sadova, lucrători din cadrul Poliţiei oraşului Bechet l-au depistat în trafic pe P.ION, 37 de  ani,  în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Din cercetări a rezultat faptul că acestuia i-a fost încredinţat autoturismul spre conducere de către I.PĂUN,  58 ani, fără ocupaţie, din aceeaşi localitate, pe numele celor doi fiind întocmite dosare penale în conformitate cu prevederile OUG 195/2002.

 

 

În seara zilei de 23.06.2012, ora 19.30, în localitatea Caraula, lucrători din cadrul Poliţiei Băileşti l-au depistat în trafic pe C.AUREL, 28 ani, din  localitate, care a condus un tractor neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere, acesta fiindu-i încredinţat spre conducere de către C.ION, 74 ani, din aceeaşi localitate.

Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 1,55 mg/l alcool pur în aerul expirat , fapt pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice, refuzând acest lucru.

Pe numele lui C.AUREL a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui autovehicul neînmatriculat, conducere fără permis şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, de asemenea, pe numele doljeanului de 74 de ani a fost întocmit dosar pentru încredinţare.

 

 

În noaptea 23/24.06.2012, ora 02.30, în comuna Cetate, lucrători din cadrul Secţiei Nr. 9 Poliţie Rurală  i-au depistat în trafic pe D.IULICĂ, 23 ani şi I.ADRIAN, 21 ani, ambii din comuna Salcia, Mehedinţi, care conduceau fiecare câte un motoscuter cu o capacitate cilindrică mai mare de 49 cmc, neînmatriculate, fără a poseda permis de conducere şi sub influenţa băuturilor alcoolice.

Cei doi au fost testaţi cu aparatul alcooltest rezultând o alcoolemie de 0,40 mg/ l alcool pur în aerul expirat pentru I.ADRIAN şi 0,47 mg/l pentru  cel de-al doilea mehedinţean, motiv pentru care cei doi au fost conduşi la Spitalul Calafat pentru recoltarea de probe biologice.

Pe numele celor doi tineri au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale în conformitate cu prevederile O.U.G. 195/2002.

 

 

La data de 23.06.2012, ora 21.00, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova aflaţi în executarea atribuţiilor de serviciu l-au depistat pe V.DORU, de 41 ani, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Corneliu Coposu din Craiova, având o concentrație de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Şi acestuia i-au fost recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală.

 

În aceeaşi seară, ora 22.20, poliţişti rutieri l-au depistat pe S.DANIEL, 33 ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Teilor din municipiu, având o concentrație de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Craioveanului i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele său fiind întocmit dosar de cercetare penală pentru conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

 

În jurul orei 22.00, efective din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat în trafic pe S.GHEORGHE,  de 54 ani , din Craiova, care a condus autoturismul proprietate personală pe strada Corneliu Coposu, având o concentrație de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Şoferului i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală.

 

 

Ieri, 23.06.2012, în jurul ore 19:15, poliţişti din cadrul Secţiei nr.5 Politie Rurală Pielești în timp ce efectuau serviciul de patrulare, în comuna Drăgoteşti, pe DJ 641,  l-au depistat pe A.LAURENŢIU, 19 ani,  din Craiova în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere, pe numele său fiind  întocmit dosar de cercetare penala conform art.86 alin(1) din OUG 195/2002R.

 

 

În aceeaşi seară, în jurul orei 23:44,  agenţi de poliţie din cadrul Secţiei Nr. 5 Politie Rurală Pielești în timp ce efectuau serviciul în comuna Robăneşti, pe DJ 641,au depistat pe T.COSTINEL, 37 de ani, Craiova,  în timp ce conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, Rezultatul testării cu aparatul etilotest fiind o concentraţie alcoolică de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

 

Aseară, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova aflaţi în executarea serviciului au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia a fost identificat P.MARIN, 40 de ani, din Craiova.

Întrucât persoana în cauză emana miros de băuturi alcoolice, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta a fost condus la Unitatea Primiri Urgente din cadrul Spitalului Clinic Nr.1 Craiova în vederea recoltării de probe biologice de sânge.

Lui P.MARIN i-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale conform O.U.G. 195/ 2002, Rep.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.