Mărinică Dincă: Primul concept de aplicație de smartphone din țară care își...

Mărinică Dincă: Primul concept de aplicație de smartphone din țară care își propune să creeze o legătură directă între cetățean și primărie

1.082
38
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Viceprimarul Mărinică Dincă, candidatul PDL la funcția de primar al Craiovei, a prezentat aseară, în cadrul celei de-a treia ediții a evenimentului “Craiova Blogroll”, primul concept de aplicație de smartphone din țară care își propune să creeze o legătură directă între cetățean și primărie.
Viceprimarul a explicat că locuitorii care dețin un smartphone vor putea sesiza probleme punctuale din cartierele orașului, cum ar fi gropi în asfalt, haite de câini, resturi menajere sau moloz aruncate la întâmplare, vehicule abandonate sau blocaje din cauza zăpezii folosind aplicația primăriei, care va fi gratuită.
Lucian Prejbeanu, reprezentantul craiovaforum.ro pe listele PDL la Consiliul Local, a precizat că aceste sesizări se vor putea face automat, adăugând o fotografie și coordonate GPS, astfel încât problema să poată fi identificată vizual și localizată pe hartă. Fiecare utilizator își va crea un cont personal astfel încât dispecerii la care ajunge reclamația vor ști identitatea persoanei care trimite respectiva sesizare. Aplicația, denumită “Craiova ta”, va scuti de drumuri cetățeanul, iar problema va fi rezolvată mult mai rapid. În prezent, timpul de răspuns pentru o astfel de sesizare este de până la 30 de zile.
“Prin implementarea acestui sistem, viteza de comunicare cu cetățenii orașului va fi mult mai mare. În acest fel, nu mai pot exista înțelegeri cu funcționari ai primăriei pentru că sesizarea va apărea în sistem și tot acolo va apărea și modul în care a fost soluționată. Totul va fi mult mai transparent și mult mai rapid”, a explicat viceprimarul Mărinică Dincă.
Modul de funcționare al aplicației
Cetățeanul care a observat groapă în asfalt, îi face o fotografie, o încarcă în aplicație, unde se loghează cu un user și o parola (cont creat în prealabil sau pe loc), alege tipul problemei și o trimite prin internet dispeceratului. Timp aproximativ: un minut. Solicitarea ajunge la dispecerat unde, în funcție de anumite priorități, gravitate și alți factori, dispecerul o poate înainte spre aprobare sau o poate trimite direct la executant, tot dintr-o aplicație online, și astfel, în aproximativ cinci minute, o solicitare poate ajunge direct de la cetățean la persoana care trebuie să o rezolve. Cetățeanul care a făcut sesizarea poate primi notificare direct pe smartphone în momentul în care a primit un răspuns.
Într-un alt ecran al aplicației, pot fi afișate informații utile, care pot fi trimise direct prin notificări pe ecranul smartphone-ului cum ar fi întreruperi ale alimentației cu apă potabilă, calcul online al taxelor și impozitelor sau modificări în programul transportului în comun.
Prezent la întâlnirea cu cei 15 bloggeri craioveni, Ștefan Stoica, candidatul PDL la funcția de președinte al Consiliului Județean Dolj, a declarat că, pe viitor, administrația locală ar putea extinde informatizarea și la nivelul serviciilor subordonate prin instalarea unor senzori care să detecteze pierderile și avariile.
Tipuri de nereguli ce pot fi raportate:
– gunoi aruncat în locuri nepermise
– gropi în asfalt
– vehicule abandonate
– vandalism
– câini comunitari pe străzi
– iluminare stradală
– semne de circulație sau atenționare avariate
– blocaje din cauza zăpezii
– arbori căzuți sau cu risc ridicat de cădere
– avarii la conducte
– si altele

38 COMENTARII

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.