Poliția Locală va ridica autovehiculele abandonate pe spațiul public

Poliția Locală va ridica autovehiculele abandonate pe spațiul public

11.229
3
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 1,00)

Poliția Locală a Municipiului Craiova urmează să ridice mai multe autovehicule care au fost părăsite pe domeniul public. Aceasta procedură se realizează in conformitate cu prevederile Legii 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor abandonate sau fără stăpân pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unității administrativ teritoriale.

Art. 16 din Regulamentul privind procedura de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate și parcate neregulamentar pe domeniul public sau privat al Municipiului Craiova aprobat prin HCL 130 / 2017, prevede că „dacă un vehicul nu este revendicat de proprietar sau deținător legal, dupa expirarea unui termen de 45 de zile de la data depozitării, Poliția Locală a Municipiului Craiova va iniția procedura instituită de Legea 421/2002, privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate”.  

Poliția Locala a transmis și lista cu autovehicule care urmează a fi ridicate:

  1. Autoturism marca Opel, cu numarul de înmatriculare BP-9012-BB;
  2. Autoturism marca Ford, cu numarul de înmatriculare TX-8954 XB;
  3. Autoturism marca Mercedes, cu numarul de înmatriculare BH-6461-BP;
  4. Autoturism marca Ford, cu numarul de înmatriculare BP-9889-BX;
  5. Autoturism marca Opel, cu numarul de înmatriculare P-9903-AK;
  6. Autoturism marca Ford, cu numarul de înmatriculare BH-3806-BM;
  7. Autoturism marca Fiat, cu numarul de înmatriculare BH-7218-AA;
  8. Autoturism marca Ford, fara numere de înmatriculare;
  9. Autoturism marca Daewoo Matiz, fara numere de înmatriculare;
  10. Autoturism marca Dacia, cu numarul de înmatriculare B-28-AAE ;
  11. Autoturism marca Dacia, fara numere de înmatriculare;
  12. Autoturism marca Fiat, cu numarul de înmatriculare AH-192-BD;
  13. Autoturism marca Citroen, cu numarul de înmatriculare BH-8307-BK;
  14. Autoturism marca Alfa Romeo, fara numere de înmatriculare;
  15. Autoturism marca VW Polo, cu numerul de înmatriculare DJ-12-GRV ; 16.Autoturism marca Toyota, fara numere de înmatriculare;17. Autoturism marca VW, fara numere de înmatriculare;


3 COMENTARII

  1. #1
    Member
    Data de inscriere
     22-11-2006
    Mesaje
    125

    Astea-s toate ? Sunt o gramada abandonate.

  2. #2
    Senior Member
    Data de inscriere
     09-12-2006
    Mesaje
    667

    Unde și cum se pot semnala autoturisme abandonate?
    Eu, dacă eram ziarist și aș fi scris un articol despre subiectul ăsta, sigur ar fi transmis și această informație de interes public. Dar nu sunt..

  3. #3
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    7016

    Si ce fac cu ele daca nu sunt revendicate? Carpesc cu ele tramvaiele si autobuzele de la Sobolan? HAHAH

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.