Preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a primit vizita Principelui Nicolae al României

Preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a primit vizita Principelui Nicolae al României

438
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(2 voturi, media: 5,00)

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a primit, azi-dimineaţă dimineață, vizita Alteței Sale Regale Principele Nicolae al României, cu care a avut o întrevedere de aproximativ 30 minute.
Cu acest prilej, președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a făcut o scurtă prezentare a Doljului și a scos în evidență investițiile pe care consiliul județean le-a realizat în cultură, sănătate, dar și la Aeroportul din Craiova, singurul din sudul României.

„Mă bucur că astăzi ați ales să vizitați municipiul Craiova, un oraș splendid cu case vechi și care poartă foarte mult amprenta influenței franceze. În perioada interbelică, obiceiul era ca locuitorii bogați ai Craiovei să realizeze câte casă impunătoare și să-și trimită copiii la Paris. Avem foarte multe case într-o anumită zonă a Craiovei, imobile care au scăpat și nu au fost demolate.
Un arhitect francez, Edouard Redont, a realizat Parcul Romanescu, fostul Parc Bibescu, unul dintre cele mai mari și frumoase parcuri naturale din Europa. Macheta parcului a fost prezentată publicului la Expoziția Internațională de la Paris, din 1900, unde a și primit medalia de aur.
Mă bucur că suntem împreună pentru că tot astăzi, pe 10 aprilie, se împlinesc 174 de ani de la nașterea lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, primul Rege al României. De altfel, Casa Regală a României a avut o legătură strânsă cu municipiul Craiova, de-a lungul vremii străbunii dumneavoastră fiind în mai multe rânduri oaspeți de seamă ai Cetății Banilor.
În mai 1913, în timpul festivităţilor prilejuite de inaugurarea Monumentului «Asta-i muzica ce-mi place», regele Carol I şi familia sa au fost găzduiţi în Palatul Mihail, actualul Muzeu de Artă din Craiova, care aparține Consiliului Județean Dolj.
Câteva luni mai târziu, în iulie 1913, regele Carol I s-a reîntors la Craiova și a fost găzduit la Palatul Jean Mihail. De asemenea, în 1915, regele Ferdinand a fost oaspetele Palatului. În fine, în 1943, palatul a găzduit marea expoziţie «Săptămâna Olteniei», patronată de bunicul dumneavoastră regele Mihai I.
Așa cum vă spuneam, în acest Palat acum funcționează Muzeul de Artă. Suntem proprietarii a șase opere de artă care îi aparțin marelui sculptor Constantin Brâncuși, pe care dorim să le punem mai bine în valoare prin construirea, pe fonduri europene, a unui Centru Expozițional dedicat lui Brâncuși.
De asemenea, Consiliul Județean Dolj este proprietarul Casei Băniei, cea mai veche construcție civilă din România, pe care înțeleg că o să o vizitați astăzi și care sunt convins că o să vă placă. Eu vă lansez încă de pe acum invitația de a reveni la Craiova pentru a vedea și alte lucruri frumoase pe care le avem, un centru universitar de excepție cu oameni deosebiți”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
La întâlnirea cu Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României, găzduită în Sala de Ședințe a Consiliului Județean Dolj, au mai participat arhitectul-șef al județului Dolj, Radu Pappa, scriitorii Mihai Firică și Marcel Răduț Seliște și fostul deputat Horațiu Buzatu.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.