Solomon a făcut ultima vizită de lucru pe şantierele din Craiova

Solomon a făcut ultima vizită de lucru pe şantierele din Craiova

763
25
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(2 voturi, media: 5,00)

Primarul Antonie Solomon a efectuat astăzi ultima sa vizită de lucru pe şantierele din Craiova, pentru a le prezenta jurnaliştilor investiţiile pe care i le lasă „moştenire” Liei Olguţa Vasilescu, noul primar din Bănie.

Prima oprire în acest tur al şantierelor a fost la Centrul Multifuncţional din cartierul Romaneşti, unde pe locul fostului târg se construieşte un enorm Pavilion Expoziţional. ”Este o infrastructură economică şi comercială. Mulţi o contestă, dar poate să devină o cetate a comerţului. Această investiţie poate fi finalizată chiar în luna decembrie, depinde cum se vor desfăşura lucrurile şi cum va fi vremea. Mă bucur că, în Craiova, apare aşa ceva, aveam nevoie. Sper că se vor găsi soluţii, astfel încât această investiţie să fie rentabilă, să fie vizitată zilnic”, a declarat Antonie Solomon.

Acesta s-a îndreptat apoi către Sala Polivalentă, unde constructorii i-au promis că vor termina lucrările în a doua jumătate a lunii iulie. ”Probabil că în luna august se va inaugura. Un colos care va înghiţi bani pentru întreţinere, 10-12 miliarde pe an, dar pentru sportul de sală craiovean este un lucru extraordinar. O să renască Craiova handbalistică, voleibalistică, a baschetului, toate disciplinele de sală vor fi prezente în acest imobil, apreciat de toţi”, a mai spus Solomon.

Primarul a mai fost să vadă stadiul lucrărilor de pe bulevardele Olteniei şi Tineretului, unde a început turnarea ultimului strat de asfalt şi la pasajul suprateran, unde a primit promisiuni că într-o lună şi jumătate – două luni, acesta va fi dat în folosinţă. ”Cele două bulevarde, Oltenia şi Tineretului, sunt realizate cu bani europeni. Suntem în grafic cu lucrările, probabil că în două sau trei zile se finalizează şi se putem asistarea la marcarea lor, iar circulaţia va reveni la normal. Era şi momentul pentru că aceste două bulevarde erau făcute praf”

O lucrare „ de suflet”, a primarului Antonie Solomon, este pasajul suprateran de la kilometrul zero al Craiovei, în valoare 60 milioane de lei, care este realizat deja în proporţie de 80%. Potrivit constructorului, pe pasaj s-a început partea de hidroizolaţie şi urmează să se toarne betonul pentru tramvai, să se monteze bordurile şi parapetul ornamental. Astăzi a fost finalizată a treia bretea de circulaţie, urmând ca a patra, care e şi ultima, să fie gata marţi seara.

Sursa: lupamea.ro

25 COMENTARII

  1. #1
    Newcomer
    Data de inscriere
     04-04-2011
    Mesaje
    20

    I-au taiat elanul unui om care cu bune cu rele a lasat ceva in urma lui. Craiova nu a avut nicidata atatea santiere deschise simultan. Asta spune multe. Daca mai avea un mandat cred ca se duceau toate la bun sfarsit. Acum, Dumnezeu cu mila ce sa va intampla in Craiova. Vine Olga si taie panglici gratuit, fara sa fi miscat un deget. Craiovenii care au ales aiurea sa-si asume urmatorii 4 ani de vandalism PSD. Au mai fost si altii. Insa, traind cu speranta ma gandesc mereu..”Asa arata” – „Asa va arata” Batjocora

    contact: 0763 667 125
  2. #2
    Member
    Data de inscriere
     14-02-2009
    Locatie
     Craiova, Romania
    Mesaje
    152

    da, rezultatele alegerilor reprezinta un soc si pentru mine… dar nah, USL-ul e usl in momentul asta, solomon e „puscarias” care a furat foarte mult, da’ a fost genul ala de hot care tot a facut, hai sa vedem urmatorii, ce hoti vor fii

  3. #3
    Member
    Data de inscriere
     14-02-2009
    Locatie
     Craiova, Romania
    Mesaje
    153

    ah si tot nu sunt toate, nu e mentionata strada Brestei, care era cea mai distrusa, care acum are canalizare asfalt si borduri… multe straduce prin brazda, si din cate stiu, s-au inceput licitatiile si pentru bariera valcii sa bage canalizare si sa asfalteze… deci astea chiar sunt niste chestii pentru care va lua olguta meritul, daca se vor termina vreodata pentru ca de cand nu mai e el primar al lasat-o foarte moale cu lucrarile….

  4. #4
    Newcomer
    Data de inscriere
     03-04-2011
    Locatie
     craiova
    Mesaje
    11
    Citat Mesaj initiat de mariusvoican
    I-au taiat elanul unui om care cu bune cu rele a lasat ceva in urma lui. Craiova nu a avut nicidata atatea santiere deschise simultan. Asta spune multe. Daca mai avea un mandat cred ca se duceau toate la bun sfarsit. Acum, Dumnezeu cu mila ce sa va intampla in Craiova. Vine Olga si taie panglici gratuit, fara sa fi miscat un deget. Craiovenii care au ales aiurea sa-si asume urmatorii 4 ani de vandalism PSD. Au mai fost si altii. Insa, traind cu speranta ma gandesc mereu..”Asa arata” – „Asa va arata” Batjocora

    Asa este ai mare dreptate.

  5. #5
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     21-05-2008
    Locatie
     Craiova, Romania
    Mesaje
    233

    Se va vedea ce face actuala primarita dupa 3-4 ani, cand se vor termina proiectele incepute de Solomon… atunci sa vedeti jale . Cand nu se va mai face nimic… sau poate ma insel eu, si Lia va face de doua ori mai multe !

  6. #6
    Newcomer
    Data de inscriere
     24-07-2010
    Mesaje
    16
    Citat Mesaj initiat de mariusvoican
    I-au taiat elanul unui om care cu bune cu rele a lasat ceva in urma lui. Craiova nu a avut nicidata atatea santiere deschise simultan. Asta spune multe. Daca mai avea un mandat cred ca se duceau toate la bun sfarsit. Acum, Dumnezeu cu mila ce sa va intampla in Craiova. Vine Olga si taie panglici gratuit, fara sa fi miscat un deget. Craiovenii care au ales aiurea sa-si asume urmatorii 4 ani de vandalism PSD. Au mai fost si altii. Insa, traind cu speranta ma gandesc mereu..”Asa arata” – „Asa va arata” Batjocora

    Like

  7. #7
    Afacerist
    Data de inscriere
     27-06-2009
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    348

    Din vina celor care nu au mers la vot nu a iesit iar Solomon primar. Pe unde mergeam toti spuneau ” aaa tot Solomon iese domne fara nici o indoiala, dar eu nu pot sa ma duc la vot ca am treba ma duc la tara(sau ce treaba aveau), dar o sa il voteze ceilalti si tot el o sa iasa” si au fost un numar mare care nu a iesit la vot cu gandul ca il voteaza vecinu, si uite asa a castiga Olguta cu oameni de la tara adusi cu autobuzele(asta se vehiculeaza printre oameni, nu o spun eu) si cu suporterii UCV care le ardea sufletul dupa o echipa de fotbal.
    Sincer daca primarita asta a noastra o sa isi bata joc de noi(si sincer nu stiu cat de intentionata este sa ne faca rau, dar eu cred cu tarie ca nu este capabila sa conduca un oras ca si Craiova) si aud pe vreunu ca se vaieta ca ii este greu si ca ce bine era cu Solomon sincer o sa ii leg de cap o urna de votare ca pt 5 min(atat iti ia sa votezi)suferim un oras intreg 4 ani.
    USL are monopol pe tara(ce arata ei este un procent de 67% dar sa fim seriosi, chiar credeti asta?) daca astia vor sa ne distruga o sa o faca linistiti si nu o sa ii opreasca nimeni.

    Asa ca oameni buni eu cred ca vi se urase cu bine in cei 8 ani cu Solomon…nu i-ati lasat sansa sa termine tot ceea ce a inceput. Acum pe munca lui o sa vina altcineva si o sa culeaga roadele si o sa va scoata ochii dupaia cu „Uite eu le-am facut pe astea”.

    Bravo Craiova…You are officialy been pimped!

    #1 FAN APPLE !!!
  8. #8
    0-day Member
    Data de inscriere
     14-03-2010
    Mesaje
    4

    Un lucru mi se pare foarte ciudat : toti cei cu care am vb,mi-au spus ca au votat cu Solomon….Acum ma intreb si eu: de ce nu a castigat???
    Oricum,o sa vina Olguta sa inaugureze tot ce a inceput Solomon,iar asta parca lasa un gust amar…

  9. #9
    Newcomer
    Data de inscriere
     04-11-2007
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    24

    nu a iesit solomon pentru relatiile pe care le are doamne catea olguta vasilescu . voturile stranse de aceasta doamna daca poate fi numita asha au fost matrasite. eu am mers la vot impreuna cu parintii mei … cei din comisie au fost de a cui parte nu stiu … dar de o nesimtire crunta … mi s`au dat toate buletinele de vot mai putin cel de primar … dar am vazut si l`am cerut … cum se face k doar pe cel de primar il uitasera,din ala nu mi`au dat 2. iar mamei mele la fel … numai k ea chiar nu a fost prea atenta si a stat si a reflectat dupa ce a iesit din sala de vot … ceea ce era prea tarziu. si atunci ma intreb eu … buletinul de vot pentru functia de primar al mamei mele … votul ei unde a ajuns? sa presupun k la aceasta doamna care probabil o sa faca in craiova mai multe poduri. asta s`a intamplat si la liceul pedagogic … si in foarte multe parti. putini sunt cei din care ii cunosc si au votat`o pe lia olguta asta … bucuresteanca din … naiba s`o ia. chiar imi pare rau de domnul solomon, a facut foarte multe pentru craiova,datorita lui avem orasul pe care il avem . RESPECT DOMNULUI ANTONIE SOLOMN !

  10. #10
    Afacerist
    Data de inscriere
     27-06-2009
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    349

    Sincer degeaba mai uralm acum ca nu stiu ce am mai putea face ca sa il aducem pe Solomon primar…Sper ca nu o sa se tina „minunatia” asta de primarita de promisiuni si cinestie poate reusim un referendum si o scoatem din functie si sa se duca la ea acolo de unde a venit(ma abtin cu greu de la jigniri). Traiesc cu speranta ca o sa treaca acesti 4 ani si dupaia, daca mai candideaza, o sa reusim sa il punem iar pe Solomon(sper sa reuseasca sa indrepte rpd tot ce o sa strice dna primar, ca sigur o sa fie multe) si revenim iar la nrmal.

    Pana atunci o sa stam cu ochii pe Olguta si cum calca stramb sarim pe ea…ca ei au stiut sa ii scoata ochii lu Solomon ca nu a terminat bariera valcii.

    Va doresc multa intelepciune si rabdare ca sigur undeva o sa se gresasca si atunci o sa aparem si noi sa indreptam ceea ce au stricat altii pt o galeata, 1l de ulei si pt o promisiune aiuristica cu echipa de fotbal(sigur nu o sa faca nimc in aceasta privinta).
    Intre timp uitati-va si o prajitura si spuneti „Asa este” si dupaia uitati-va la un rahat si spuneti ‘”Asa o sa fie”.
    Stima si respect la toata lumea.

    #1 FAN APPLE !!!
  11. #11
    Junior
    Data de inscriere
     02-10-2007
    Locatie
     craiova
    Mesaje
    97
    Citat Mesaj initiat de Razzwy
    Citat Mesaj initiat de mariusvoican
    I-au taiat elanul unui om care cu bune cu rele a lasat ceva in urma lui. Craiova nu a avut nicidata atatea santiere deschise simultan. Asta spune multe. Daca mai avea un mandat cred ca se duceau toate la bun sfarsit. Acum, Dumnezeu cu mila ce sa va intampla in Craiova. Vine Olga si taie panglici gratuit, fara sa fi miscat un deget. Craiovenii care au ales aiurea sa-si asume urmatorii 4 ani de vandalism PSD. Au mai fost si altii. Insa, traind cu speranta ma gandesc mereu..”Asa arata” – „Asa va arata” Batjocora

    Like

    like,
    toti il regreta acum,dar prea tarziu,

    YAHOO MESSENGER:amore_gabi
  12. #12
    Member
    Data de inscriere
     03-06-2006
    Mesaje
    172

    Pacat … se anunta un al 3-lea mandat plin de realizari … si alte noi proiecte …

  13. #13
    Newcomer
    Data de inscriere
     01-03-2012
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    49

    mai lasati vrajelile acum ii plange-ti de mila si cand se comenteaza de bn de el bagati reputati negative si injuraturi lasati falsismul asta k numai de asa cv sunteti in stare unii dintre voi ! pe aia ati vruto acum spalativa pe cap cu ea poate vo cadea si voua cv lasati dramatismele pe aici degeaba si puneti mana si faceti ceva

    "Fotografu bun pe vreme rea se cunoaste!"
  14. #14
    Racer
    Data de inscriere
     22-12-2007
    Locatie
     Niciodata Stabil
    Mesaje
    1288

    Terminate si durabile sa fie nu conteaza cine le-a inceput si cine le termina pana la urma asta le este datoria de asta sunt pusi acolo nu?

  15. #15
    Newcomer
    Data de inscriere
     07-01-2011
    Mesaje
    28

    Ce ma nici nu s-a asezat bn olguta si ati inceput s-o criticati.Spre deosebire de tigan asta are si ea o facultate si nu e corigenta la orice materie ca infractoru de solomon.CUM PUTEATI SA ACCEPTATI IDEEA CA UN TIGAN E PRIMAR IN CRAIOVA?Toata tara ne stia ca ne conduce un infractor,eram de rasu lumii..

  16. #16
    Spammer
    Data de inscriere
     05-10-2005
    Locatie
     in eter
    Mesaje
    2624
    Citat Mesaj initiat de Vandorice
    ah si tot nu sunt toate, nu e mentionata strada Brestei, care era cea mai distrusa, care acum are canalizare asfalt si borduri… multe straduce prin brazda, si din cate stiu, s-au inceput licitatiile si pentru bariera valcii sa bage canalizare si sa asfalteze… deci astea chiar sunt niste chestii pentru care va lua olguta meritul, daca se vor termina vreodata pentru ca de cand nu mai e el primar al lasat-o foarte moale cu lucrarile….

    Pai si cum naiba de s au apucat de ea tocmai in preajma alegerilor ? Dovada ,oamenii n au fost prosti si au votat USL ,acuma ramane doar ca cei alesi sa dea dovada de buni gospodari . Asta o vom vedea in urmatorii ani , daca nu urmeaza alte alegeri .

  17. #17
    Member
    Data de inscriere
     03-06-2006
    Mesaje
    179

    O asteptam si pe Gogutza sa deschida santiere noi …

  18. #18
    Newcomer
    Data de inscriere
     22-02-2010
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    17
    Citat Mesaj initiat de cyborg
    O asteptam si pe Gogutza sa deschida santiere noi …

    de deschis nu e greu ..dar de finalizat?…asta cine o sa o mai faca?

  19. #19
    0-day Member
    Data de inscriere
     14-04-2007
    Mesaje
    5
    Citat Mesaj initiat de iustincr9
    Ce ma nici nu s-a asezat bn olguta si ati inceput s-o criticati.Spre deosebire de tigan asta are si ea o facultate si nu e corigenta la orice materie ca infractoru de solomon.CUM PUTEATI SA ACCEPTATI IDEEA CA UN TIGAN E PRIMAR IN CRAIOVA?Toata tara ne stia ca ne conduce un infractor,eram de rasu lumii..

    Si acum suntem un oras condus de o c***a? Si daca te-ai informa un pic ai afla faptul ca „respectabila doamna” si asa-zisa jurnalista si-a luat doctoratul pe pile si ca este doar o inculta care atunci cand deschide gura isi arata adevarata valoare. Pacat de orasul acesta, pentru ca si asa pentru cei din exterior este un oras dominat de lumea interlopa.
    Dar acum e tarziu sa-l plangem pe d-l Solomon. Astept, insa, cu nerabdare cele 20.000 de locuri de munca si acele multe apartamente pentru tineri si alte cele promise de „prima doamna’ a Craiovei, macar Solomon, dupa cum singur a spus, a facut ceva, nu a promis in van!

  20. #20
    Spammer
    Data de inscriere
     05-10-2005
    Locatie
     in eter
    Mesaje
    2627
    Citat Mesaj initiat de p_el3na

    @p_el3na De ce e curva omule ? Ca e femeie si conform zicalei lui Napoleon ,toate sunt asa ?” Dl „Solomon ……… ! Lasa ca acum e Nedelescu responsabil de multe si o sa vedeti ca baga sperietii in toti ca asa e romanul stie numai de frica .

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.