Ştefan Stoica, revelaţia localelor

Ştefan Stoica, revelaţia localelor

433
6
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(5 voturi, media: 2,00)
Când te lupţi cu Ion Prioteasa pentru şefia judeţului Dolj, fără a te numi Marian Jean Marinescu sau Radu Berceanu, înseamnă că ai trecut în categoria listacilor politici. Dacă-ţi imaginezi că poţi câştiga – în circumstanţele socio-politice din judeţ, desigur – înseamnă că te-ai împăcat cu propriul tembelism. Cam asta ar fi fost, pe scurt, avancronica bătăliei pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj, condus înainte şi după alegerile din 10 iunie de pesedistul Ion Prioteasa.
Şi totuşi, o ţintă exista, iar unul dintre contracandidaţii lui Prioteasa a văzut-o. Şi chiar a atins-o.
Să vii cu un partid care, după ce te-a alergat ani la rând, de la lipit de afişe până la contorizat de asfalt naţional, ţi-a asigurat ca trambulină electorală o groapă cu noroi portocaliu, şi să-l cobori pe Prioteasa sub 60% este, după părerea mea, o mare realizare!
În condiţiile în care, la Craiova, Prioteasa a fost votat nu numai de pesedişti, penelişti şi pecişti, dar şi de cei mai mulţi dintre votanţii fostului primar Antonie Solomon, ba chiar şi de uneperişti! Nu prea am ratat procentajele la aceste alegeri, toţi oamenii politici importanţi din Craiova o ştiu, dar, dincolo de asta, o dovedeşte şi căderea de procente a contracandidatului lui Prioteasa după ce, la datele din judeţ, au fost procesate cele de la Craiova. Aşadar, cu aproape 21%, în faţa lui Ion Prioteasa, pedelistul Ştefan Stoica este, fără doar şi poate, campionul acestor alegeri.

6 COMENTARII

  1. #1
    Rocker
    Data de inscriere
     10-05-2010
    Locatie
     St. Mesmin
    Mesaje
    701

    Aşadar, cu aproape 21%, în faţa lui Ion Prioteasa, pedelistul Ştefan Stoica este, fără doar şi poate, campionul acestor alegeri.

    Conform BEJ Dolj:
    „Pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj prezenţa la vot a fost tot de 66,96%, iar voturile valabil exprimate au fost în număr de 161.311. Astfel, Ion Prioteasa a obţinut 90.859 (56,32%), Ştefan Stoica – 43.684 (27,08%) şi Victor Odolbaşa – 12.872 (7,97 %).”

    Cine-i frate acest Marius Dinu, si mai ales care-i scopul pe care-l urmariti cand ii publicati articolele?
    Nu-i primul articol cand da cu mucii de asfalt. Va plateste ca sa apara aici?
    Nu pot sa-mi explic altfel enormitatea informatiilor publicate.
    Ca Stefan Stoica a depasit media PD-L, este o alta poveste. Dar a-l eticheta ca revelatie, depaseste limita intelegerii.
    Cate procente a a avut PD-L-ul la alegerile precedente pentru presedentia consiliului judetean?
    Daca se va raspunde, se va afla unde se afla „revelatia”.

    "Nu A®nA£elegi un lucru pe deplin decA¢t dacAƒ poA£i sAƒ i-l explici bunicii." <Albert Einstein>
  2. #2
    VIP User
    Data de inscriere
     05-10-2005
    Locatie
     Sarari
    Mesaje
    401
    Citat Mesaj initiat de Imhotep

    Tu nu intelegi multe….citesti printre randuri….lasa politica….bafta

    La ce te poti astepta de la o lume in care toti traiesc numai pentru ca sunt prea lasi pentru a se sinucide? (Mentorul lui Eminescu)
  3. #3
    Member
    Data de inscriere
     03-06-2006
    Mesaje
    167

    Nimeni nu este de neanlocuit …

  4. #4
    Junior
    Data de inscriere
     17-02-2012
    Mesaje
    71

    iara o spun: craiova forum si stirile… baba si mitraliera
    bai asa zisi administarori, mai vedeti si voi ce draq de articole se posteaza pe aci’…

    Edited by MOD - fara reclama site in semnatura!
  5. #5
    Senior Member
    Data de inscriere
     06-07-2007
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    951

    Pai posteaza ca asta-i forum „verde” ).

    Haide ma nene, ce dracu? Stefan Stoica asta are un defect major: nu da bine pe afise, are fata de jegos. De-aia nu inspira incredere si de-aia nu l-a votat lumea.Ca si Marinica …nu sunt fotogenici bai nene! Macar lu Solomon i-au scos astia ciarcanele in Photoshop de ziceai ca e chinez:, dar astia 2, cel putin unde erau amandoi pe acelasi afis…erau dintr-un film de groaza desprinsi!

    In anii ce-au trecut mi-am trait visul ...
  6. #6
    Rocker
    Data de inscriere
     10-05-2010
    Locatie
     St. Mesmin
    Mesaje
    709
    Citat Mesaj initiat de Cortez
    Tu nu intelegi multe….citesti printre randuri….lasa politica….bafta

    Da’ de ce nu-mi expici tu, Atotstiutorule! Lumineaza-ma, te rog!

    "Nu A®nA£elegi un lucru pe deplin decA¢t dacAƒ poA£i sAƒ i-l explici bunicii." <Albert Einstein>

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.