Termoficarea, o situaţie fără ieşire

Termoficarea, o situaţie fără ieşire

368
7
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

După plecarea lui Tatian Tudorache, care şi-a depus demisia pe masa primarului încă de săptămâna trecută, cea mai grea Regie, Termoficarea, este condusă în regim de interimat de directorul tehnic, Nicolae Degeratu. Specialiştii spun însă că schimbarea omului din vârful organigramei nu mai poate să salveze lucrurile, distribuitorul local de căldură aflându-se deja cu un pas în prăpastie. 

Adevărata problemă se află în contabilitate. Cifrele spun că Termoficarea craioveană stă foarte prost, comparativ cu alţi ani. De fapt, situaţia de acum este pusă pe seama atitudinii „milostive” pe care conducerea Regiei a avut-o faţă de locatarii cu mari restanţe. Din cauza neajunsurilor financiare, s-a oprit agentul termic şi furnizarea apei calde, dar măsurile nu au fost duse până la capăt şi nu şi-au produs efectul scontat, de recuperare a debitelor. Mai de fiecare dată, Regia şi-a iertat datornicii şi a rulat, de la un an la altul, sume uriaşe reprezentând aceste datorii. La rândul lor, aceste sume au atras penalităţi şi, vrând-nevrând, gluma s-a îngroşat. Aditorii – care au fost plătiţi cu un onorariu substanţial de 13.000 de lei – au ajuns la concluzia că acum activitatea este practic blocată. Funcţionând doar din inerţie, este exclusă varianta ca furnizorul să fie pus vreodată pe linia de plutire. Cât priveşte înregistrarea unui profit minim, care să ilustreze că există un echilibru financiar, nici nu poate fi vorba.

O pierdere de 8 milioane de lei

Termoficarea a încheiat anul trecut cu o pierdere de aproape 8 milioane de lei, de departe cea mai mare înregistrată de vreo Regie din subordinea Primăriei Craiova. Un raport de audit recent arată că furnizorul şi-a rotunjit, în special, veniturile din vânzarea de energie termică, la care s-au adăugat şi sumele mici strânse din chirii. În urma acestor servicii a reuşit să colecteze un venit de 104 milioane de lei. Pe parcursul anului a fost supusă la mai multe cheltuieli. Conform raportului, pentru activităţile de bază s-a plătit suma de 92 milioane de lei, pentru activităţile auxiliare – 3,6 milioane de lei, pentru cheltuielile indirecte de producţie – 7,4 milioane de lei şi pentru cheltuielile de administraţie – 9,2 milioane de lei. Adunând toate aceste sume, reiese că factura totală pe care Regia a plătit-o la sfârşitul anului a fost de 112 milioane de lei. Diferenţa de 8 milioane de lei care rezultă de aici este tocmai pierderea raportată, pe care Regia nu a recuperat-o, din păcate, nici până acum.

Nimeni nu a murit de foame

Directorul Tatian Tudorache a fost criticat pentru faptul că primea un salariu foarte mare, deşi Regia nu stătea pe roze în privinţa banilor. În documente se arată că, în 2011, Termoficarea a fost condusă de o echipă de patru directori – Tatian Tudorache (director general), Sorin Iordache (director comercial), Nicolae Degeratu (director tehnic) şi Olimpia Geantă (director economic) –, pentru salariile cărora s-a plătit suma de 221.079 lei. Membrii Consiliului de Administraţie – opt la număr – au încasat în anul trecut o sumă de aproape 5.000 de lei. Cheltuielile cu salarizarea celor 735 de angajaţi – dintre care 67 de personal TESA şi 608 de muncitori şi maiştri – au costat Regia suma de 17,37 milioane de lei. În anul trecut, salariaţii au primit ajutoare sub formă de tichete de masă, dar şi bonuri sub formă de cadou. Suma lor a fost de 1,72 milioane de lei.

20 milioane de lei nu-şi găsesc acoperire

Dar cea mai gravă situaţie este cea a datoriilor. La sfârşitul anului, Termoficarea avea soldurile neîncasate de la asociaţiile de proprietari/locatari şi agenţii economici cu care avea încheiate contracte de furnizare a energiei termice în sumă totală de 127.301.916 lei. De la asociaţii avea de recuperat 96.421.602 lei, de la agenţii economici – 1.125.750 lei, iar de la instituţiile socio-culturale – 1.062.548 lei. Pe de altă parte, are datorii totale de 147.591.759 de lei către marii furnizori (129.114.415 lei – de plătit la Complexul Energetic Craiova, 1.579.184 de lei – la GDF Suez, 1.371.179 de lei – la CEZ). Dacă, prin absurd, s-ar reuşi să se recupereze întreaga sumă de la locatari – care, oricum, refuză să plătească –, Regia tot nu ar reuşi să-şi rezolve problemele. Strict pe cifre, reiese o diferenţă de încă 20 de milioane de lei. La ultima sa conferinţă de presă, susţinută la Primărie, Tatian Tudorache a încercat să explice că această diferenţă este singura care ar trebuie să dea de gândit, dar că ea reprezintă un procent de pierdere pe reţea, de 5%, pe care ANRSC-ul i l-a calculat Regiei şi pe care ar trebui să-l suporte bugetul local, ceea ce nu s-a întâmplat până acum.

 

Sursa: cvlpress.ro



7 COMENTARII

  1. #1
    De-al casei
    Data de inscriere
     02-01-2010
    Locatie
     L.A.
    Mesaje
    438

    …asa ca la iarna caldura,, canci„ ))

    To succeed in the world it is not enough to be stupid, you must also be well-mannered Voltaire...
  2. #2
    Newcomer
    Data de inscriere
     09-12-2008
    Locatie
     Craiova, Romania
    Mesaje
    13

    si totusi carucioarele din supermarket-uri sunt pline ochi, bani pentru intretinere n-au, da deh daca asa i-a invatat solomon pe toti!!!! Sa stai la oras nu e un drept, asa caci care nu va permiteti fugiti la tara ca e mai ieftin…

  3. #3
    Newcomer
    Data de inscriere
     04-02-2010
    Mesaje
    35

    cum sa lucrezi la termoficare si sa te cheme DEGERATU???????

  4. #4
    Newcomer
    Data de inscriere
     14-01-2006
    Locatie
     craiova
    Mesaje
    39

    Gasesc ei o solutie. Sa speram…

  5. #5
    De-al casei
    Data de inscriere
     07-01-2006
    Locatie
     !
    Mesaje
    421

    Cumparati-va calorifere pe ulei… De-acum, urmariti reducerile. Sfatul meu… N-am dat cu parul…

    Chestia haioasa la aceasta semnatura este ca, in momentul in care realizezi ca acest text este fara sens, este prea tarziu pentru a te opri din citit......................
  6. #6
    Racer
    Data de inscriere
     22-12-2007
    Locatie
     Niciodata Stabil
    Mesaje
    1305

    Ala a furat a ruinat si a fugut asta ce sa mai faca saracu

  7. #7

    Mesaje

    … [Trackback]…

    […] Read More here: craiovaforum.ro/stiri/craiova-oltenia/termoficarea-o-situatie-fara-iesire.html […]…

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.