Ţigări şi alcool în şcolile din Craiova. Chioşcurile care le comercializează vor...

Ţigări şi alcool în şcolile din Craiova. Chioşcurile care le comercializează vor fi dărâmate

1.105
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

În incinta mai multor şcoli din Craiova se vând băuturi alcoolice şi tutun. Asta este concluzia municipalităţii, ca urmare a unor controale efectuate de Poliţia Locală Craiova în ultima perioadă în unităţile de învăţământ din oraş. Primarul Craiovei spune că imediat ce vor fi încheiate formalităţile, chioşcurile în care au fost descoperite nereguli de acest fel vor fi, fără alte discuţii sau negocieri, demolate.

„Poliţia Locală Craiova a mers în control la unităţile de învăţământ, şcoli şi licee, unde am avut multe surprize neplăcute: se vând alcool şi ţigări, chiar şi ţigări la bucată. Am hotărât să le desfiinţăm, pentru că atât legea, cât şi o hotărâre de consiliul local arată că este ilegală comercializarea lor în incinta sau în apropierea şcolilor”, a declarat, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, Olguţa Vasilescu.

Potrivit edilului-şef al Craiovei, şcolile în incinta cărora Poliţia Locală a găsit alcool şi produse din tutun sunt: Şcoala generală nr. 29 „Nicolae Romanescz”; Şcoala nr. 36 „Gheorghe Bibescu”; Şcoala „Sfântul Gheorghe”, Şcolile Nr. 30, 32 şi 34, precum şi o Grădiniţă, Nr. 4.

 

SOCIETĂŢI COMERCIALE DEPISTATE COMERCIALIZÂND ALCOOL şi/sau TUTUN

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.