„Dumnezeul de a doua zi”, pe scena Teatrului ”Colibri”

„Dumnezeul de a doua zi”, pe scena Teatrului ”Colibri”

723
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(2 voturi, media: 5,00)

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” continuă şi în anul 2015 parteneriatul păpușilor cu Marcel Iureș și Teatrul ACT din București, demarat la finele anului trecut, cu reprezentația ABSOLUT!, prin proiectul „Colibri într-un ACT”. În ultima săptămână a fiecărei luni, craiovenii vor putea vedea un spectacol al Teatrului ACT pe scena Fabricii de povești electroCOLIBRI.

Prima reprezentaţie din această serie care va urca pe scena Teatrului „Colibri” este „Dumnezeul de a doua zi”, de Mimi Brănescu, regia Claudiu Goga, scenografia Ștefan Caragiu, cu actorii: Mirela Oprișor și Vlad Zamfirescu, spectacol ce se va juca la Teatrul Copii şi Tineret „Colibri” miercuri, 28 ianuarie, de la ora 19:00, și se adresează persoanelor cu vârsta peste 16 ani.

Piesa „Dumenezeul de a doua zi” deține Premiul special al juriului Festivalului de Dramaturgie Contemporană de la Brașov (2010) unde actrița Mirela Oprișor a fost distinsă cu Premiul pentru cea mai bună interpretare, iar Vlad Zamfirescu a obținut Premiul pentru cel mai bun actor. Dumnezeul de a doua zi i-a adus același premiu actorului Vlad Zamfirescu și la “Undercloud – festival de teatru independent de orice”, în anul 2012, când spectacolul a primit Premiul festivalului.

Despre spectacolul „Dumnezeul de a doua zi”, regizorul Claudiu Goga a afirmat:  „Dumnezeul de a doua zi este un text scris sub forma unei succesiuni de monoloage, fiecare dintre ele nefiind altceva decât o fotogramă/fotografie a unui caracter, a unei stări sufletești, sau a unui moment de viață, iar soluția folosită pentru developarea acestor fotograme/fotografii este un amestec seducător de ironie și autoironie. Rezultatul: un text comic și dramatic în același timp, poetic și violent deopotrivă. Violent prin simplitatea și exactitatea cu care pune diagnosticul, fără să judece și fără să condamne. Textul poate fi citit în mai multe feluri: ca o poveste de dragoste romantică sau ca trei povești de dragoste; ca drama unui cuplu sau ca dramele a trei cupluri; ca o satiră la adresa societății românești de azi sau ca o invitație la o meditație asupra sensului dimineților de a doua zi.(pentru că , nu-i așa, orice s-ar întâmpla există întotdeauna o noua bună dimineață). Dar,întâi de toate, el TREBUIE citit ca o poveste despre părinți și copii. Sau mai exact ca o poveste despre părinți, copii și Dumnezeu. Un Dumnezeu de a doua zi…cu felul lui ciudat de a aranja lucrurile.”

Spectacolul „Dumnezeul de a doua zi”  este pentru Teatrul ACT una din  inițiativele prin care își propune susținerea și promovarea unor proiecte de valoare ale culturii românești.

Preţul unic pentru acest spectacol este de 20 de lei/pers, iar biletele se pot procura de la Agenția Teatrului “Colibri”, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 și 16:00 – 19:00, iar duminica, în intervalul 10:00 – 13:00.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.