Actionarii companiei Cargill Oils, parte a grupului Cargill, se vor întruni pe 4 martie a.c. pentru a stabili preţul minim de vânzare pentru activele deţinute la Podari. Reprezentanţii Cargill au anunţat recent că vor scoate la vânzare terenul şi construcţiile în care funcţiona fabrica de ulei din localitatea doljeană.
Anul trecut, în iulie, Cargill a anunţat că va închide fabrica de la Podari. Pentru început a vândut echipamentele de presare, rafinare şi îmbuteliere a uleiului şi a mărcilor de uleiuri vegetale Untdelemn de la Bunica si Olpo, pe care le producea la Podari, către o filială a companiei franceze Sofiprotéol, Expur.
Doljul şi-a îngroşat numărul de şomeri cu 260 de persoane odată cu disponibilizările survenite ca urmare a închiderii fabricii.