Despre nişte rufe murdare de pe gardul Poliţiei Olt…

Despre nişte rufe murdare de pe gardul Poliţiei Olt…

347
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Dacă nu ar fi fost războiul psihologic purtat în mai multe runde succesive, desfăşurat pe teatrul de operaţiuni ce priveşte desemnarea candidaţilor din colegiile electorale din judeţul Olt, vizita reprezentanţilor Corpului de Control din cadrul Ministerului de Interne nu ar fi trecut neobservată. Aşa s-a consumat o acţiune cu scop operativ, în urma căreia nişte domni de la Bucureşti au plecat cu diurnă şi maşină de serviciu în Olt, pentru a trage… concluzii. În lipsa unui comunicat de presă oficial, emis de IPJ Olt, se ştie totuşi că scopul şi durata vizitei au fost stabilite de subcomisarul Valentin Popa, de la Poliţia Balş. Cel care, de vreun an încoace, este protagonist în miezul unor scandaluri unde, aşa cum susţine respectivul, este când erou, când victimă.

Domnul poliţist în cauză reclamă, iar pentru că este foarte ocupat cu această activitate, nici nu mai are timp de serviciu, acolo unde, hilar, cel în cauză spune că nu se duce. De frică (sic!), ca să nu i se însceneze cine ştie ce conspiraţii. El spune că a fost nedreptăţit la un concurs, că atunci când, în afara orelor de program, ar fi prins un novice plasator de bancnotă falsă, ar fi fost certat de către superiorii săi, în funcţie şi în grad.
Nici nu contează dacă are dreptate, căci, înainte de a analiza în fond această dilemă instituţională, cea care ar ajuta la aflarea adevărului, el, cavalerul presupusei dreptăţi, greşeşte. Comportamentul ăsta de ţaţă, care mănâncă seminţe din dosul gardului şi scuipă cojile în potecă, nu-i face, de două ori, cinste. În primul rând, cu toată libertatea dată de actualele legi, prin Statutul Poliţistului sunt unele lucruri pe care subcomisarul de la Balş le trece prea uşor cu vederea. În al doilea rând, unui om care emite judecăţi anticipate despre cât de corect este el, e indicat să-i pui la îndoială afirmaţiile. Numai cine are ceva de ascuns pozează în înger ocrotitor, în cazul nostru, al sistemului poliţienesc… Altfel, să spui că ai fi condus de un infractor, aşa cum sugerează nedreptăţitul de serviciu, ai deja probleme de etică. Profesională şi… bărbătească în acelaşi timp.

Nu-l apăr pe Gheorghe Barbu, cel care i-a luat diverse drepturi, aşa cum se susţine, în contradictoriu cu Valentin Popa. Râd şi acum de filmuleţul în care Barbu redescoperea la un miez de noapte, în urmă cu aproape un an, picat într-un control de rutină al colegilor de la Rutieră, mersul pe două picioare. Însă, oriunde ar fi adevărul, în cazul de faţă, mi se pare prea mult ca pentru aflarea acestuia, la Slatina să vină un ditamai corpul de control al unui ministru de Interne. Aş fi curios, aşa ca pentru cultura unui plătitor de impozite şi taxe, să aflu, din analele aceleiaşi poliţii, cam câţi bani a primit în ultimul an, din bugetul statului, subcomisarul Valentin Popa! Şi, dacă tot îmi va fi permisă această curiozitate, de la aceeaşi sursă aş cere şi un desfăşurător cu prestaţiile făcute de domnul în cauză pentru ordinea şi siguranţa cetăţeanului. Cred că, această linie trasă sub cele două… naivităţi ar ajuta, decisiv, în desluşirea problemei care arată adevărul între Valentin Popa şi Gheorghe Barbu.

Sursa: http://www.gazetanoua.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.