Instanţa trebuia să aibă o reacţie mult „mai energică”

Instanţa trebuia să aibă o reacţie mult „mai energică”

421
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Judecătorul Gheorghe Maruşcă, de la Tribunalul Olt, l-a condamnat pe Remus Cepăreanu, fiul fostului şef al SPR Olt şi primar al comunei Cîrlogani, la patru ani de închisoare cu suspendare pentru lovituri cauzatoare de moarte. În mai 2012, Cepăreanu l-a lovit pe Adrian Arabagiu care, după o comă prelungită, a decedat, la un spital din Craiova. Sentinţa nu i-a mulţumit pe procurorii Parchetului Olt, care au formulat apel, primul termen la Curtea de Apel Craiova fiind fixat pentru marţi. Aceştia cer modificarea cuantumului sentinţei, dar şi executarea acesteia în stare de detenţie.

 

„Criticăm sentinţa penală apelată ca fiind nelegală şi netemeinică sub aspectul pedepsei aplicate inculpatului, întrucât a fost injust individualizată, impunându-se modificarea cuantumului acesteia şi în principal a modalităţii de executare. Observând hotărârea apelată se constată că instanţa de fond nu a făcut o analiză şi evaluare completă a tuturor elementelor relevante în individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia, fapt ce a determinat aplicarea unei pedepse care nu corespunde gradului sporit de pericol social, urmării produse, dar şi a modalităţii de comitere a acestei fapte”, se arată în apelul formulat de Parchet.

Procurorii mai spun că fapta lui Remus Cepăreanu, neurmată de o pedeapsă pe măsură, ar întreţine şi încuraja climatul infracţional, creând un precedent.

 

„Din această perspectivă trebuia avut în vedere faptul că infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv viaţa persoanei, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora şi a altora la săvârşirea unor fapte similare şi cu scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei şi protecţie a statului”, se mai spune în documentul înaintat Curţii de Apel Craiova.

„Nu a manifestat un regret real”

De asemenea, procurorii susţin că Remus Cepăreanu nu a manifestat un regret real, circumstanţă invocată de judecătorul Maruşcă pentru suspendarea executării pedepsei.

 

„Mai mult, instanţa ar fi trebuit să aibă în vedere că inculpatul, deşi a recunoscut fapta, nu a manifestat un regret real, fiind convins că rezultatul tragic este consecinţa faptelor victimei, a încercat să inducă ideea că a acţionat urmare a conduitei victimei”, spun reprezentanţii Parchetului Olt.

Procurorii olteni au mai arătat că judecătorul Gheorghe Maruşcă trebuie să aibă o reacţie mult „mai energică” având în vedere că, în urma faptelor lui Cepăreanu, un tânăr şi-a pierdut viaţa.

 

„Aşadar, având în vedere modalitatea concretă în care s-a comis fapta, urmarea produsă-moartea unui tânăr în vârstă de doar 29 ani, apreciem că instanţa de fond trebuia să aibă o reacţie mult «mai energică» şi să dispună aplicarea unor pedepse corect dozate. În ceea ce priveşte modalitatea de executare, de asemenea, apreciem că scopul pedepsei poate fi atins numai prin executarea pedepsei în regim privativ de libertate, resocializarea inculpatului viitoare pozitivă nefiind posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme, executată în detenţie”, se mai arată în documentul citat.

Sursa: http://www.gazetanoua.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.