DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Peste 1.000 de studenți din cadrul Universității din Craiova vor beneficia, timp de trei ani, de o serie de acțiuni derulate Centrului de resurse și asistență în învățare și formare (CRAIF), proiect ce va fi inaugurat marți, la sediul instituției craiovene.

Potrivit reprezentanților Universității din Craiova, beneficiarii direcţi ai proiectului sunt 1.050 de studenți aflați în situații de risc, câte 350 pentru fiecare an de derulare, de la toate cele 12 facultăţi ale instituției.

„Principalul scop al înființării și organizării CRAIF îl reprezintă îmbunătățirea performanțelor universitare ale  studenților  din  anul  I,  studii  universitare  de  licență (buget+taxă),  aflați  în  situații  de  risc, prin  facilitarea  accesului  la  informație,  precum  și  la  resursele  și  instrumentele  selectate  în  funcție  de propriile nevoi și propriul ritm de învățare, dezvoltare și formare, necesar implicării lor, individuale sau colective,  în  activitățile  pe  care  intenționează  să  le  desfășoare,  și,  pe  termen  lung,  în  dezvoltarea  carierei și potențarea rolului lor în societate”, se arată într-un comunicat de presă emis de către reprezentanții Universității Craiova.

În  organizarea  și  implementarea  activităților  propuse,  proiectul  CRAIF  va  implica  personal  specializat  din  cadrul instituției care  va  susține  activități  remediale,  de consiliere, de  coaching  sau orientare  în  carieră.

Cu o durată de 36 de luni, CRAIF are valoarea eligibilă de 929.190 de lei, este parte din programul amplu ROSE (Romania Secondary Education Project) şi este finanțat conform Acordului de Împrumut nr. 8481-RO semnat între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare și ratificat prin Legea nr. 234/2015.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.