Craiovenii sunt așteptați la „Winterland”

Craiovenii sunt așteptați la „Winterland”

1.006
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Ca în fiecare an Universitatea din Craiova este gazda Târgului de Crăciun. Anul acesta tradiția a fost respectată întocmai, Targul Winterland s-a deschis astăzi.

Studenții Universității din Craiova și cei ai Facultății de Agronomie au pus bazele acestui eveniment caritabil care se desfășoară de 7 ani, fiind deja o sărbătoare cu tradiție. Târgul de Crăciun va oferi decorațiuni pentru sărbătorile de iarnă, ele fiind confecționate manual de studenții Facultății de Agronomie, secția Horticultură-Legumicultură iar banii obținuți din vânzare vor fi donați în scopuri nobile.

Organizatorii au pus în vânzare decorațiuni de Crăciun, coronițe din crenguțe de brad, aranjamente pentru mesele festive, oameni de zăpadă din carton. „Ideea de a dărui în pragul Sărbătorilor m-a făcut să vreau să mă implic în acest proiect. Consider că este o idee foarte bună pentru implicarea studenților în proiecte cartiabile”, a precizat Alexandra Buzatu studentă a Facultății de Agronomie.

„Cu această ocazie doresc să transmit Sărbători Fericite și un an nou plin de împliniri tuturor studenților craioveni. Univeristatea din Craiova a fost mereu alături de comunitate și de tânăra generație. Studenții noștri sunt foarte receptivi la toate ideile noastre, personal sunt foarte mândru de copii, anul trecut și eu am cumpărat lucruri confecționate de ei. Asteptăm toți craiovenii să vine să cumpere și să se bucure de munca unor puști minunați” a declarat Dan Claudiu Dănișor, rector al Universității din Craiova.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.