Forumul carierei, la Universitatea din Craiova

Forumul carierei, la Universitatea din Craiova

5.288
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

40 dintre cele mai puternice firme din Oltenia, împreună cu Universitatea din Craiova, prin INCESA, şi Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră, organizează Forumul Carierei, ediţia a II-a. Studenţii, cadrele didactice şi angajatorii îşi dau întâlnire în perioada 9-10 noiembrie 2017. Ateliere de lucru, interviuri, expoziţii pot însemna orientări şi debutul carierelor pentru care tinerii se pregătesc în sălile de curs.

Deschiderea Forumului va avea loc în 9 noiembrie, ora 10:00, în Sala Albastră a Universităţii din Craiova (str. A.I Cuza, nr. 13).

De joi, ora 12:00 şi până vineri, ora 16:00, în Holul Central al Universităţii din Craiova, firmele partenere al Formului şi ale Universităţii vor organiza standuri de ofertare, iar studenţii sunt aşteptaţi să se informeze şi să fie consiliaţi în vederea dezvoltării carierelor. Vor amenaja standuri firme precum: Prysmian Cabluri şi Sisteme S.A., Electroputere S.A., Cummins Generator Technologies, Pirelli Tyres România, Distribuţie Energie Oltenia, Banca Comercială România, Primaserv SRL, BRD GSG, Regiunea Olteniei, SC Reloc S.A., Adient Johnson Controls, Hella România SRL, CS România S.A., Ubisoft România, ICMET Craiova, Helpan SRL, Microchip Technology, Bancpost, Kautex Craiova, INAS Craiova S.A., AVI – GIIS, Praktiker, Continental, Ford România S.A., IT SIX Global Services.

O serie de parteneri ai Universităţii din Craiova vor organiza peste 30 de ateliere de lucru, precum: S.C. HELLA ROMANIA S.R.L. – atelierul HellaEmbedded Club; Camera Executorilor Judecătorești Craiova – Executarea silită – modalitate de recuperare a creanțelor și de remediu și echilibru; Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj – Protecția copilului aflat în situații speciale; BRD – GSG – Carieră atractivă în BRD; Prokinetic – Profilaxia durerilor de spate; Dance Conspiracy – Terapia prin dans; TVR Craiova – Discurs şi imagine TV. Tehnici de lucru; Jardin D’art – Peisagistică-Știință, artă și profesie; Rom NewCons SRL  Craiova – Reconversia în Viticultură-Vinificație; Caphyon – companie IT – Tehnici moderne de programare in C++; Optimed – Atelier fenomene optice ş.m.a.

Programul complet al atelierelor este disponibil pe site-ul Universităţii din Craiova (www.ucv.ro).



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.