A sosit timpul să premiem rezultatele tinerilor din țara noastră. Identificarea și recomandarea nominalizaților pentru JCI TOYP România 2016, proiect internațional realizat pentru prima dată în România, se află în desfășurare până pe 01 septembrie.
Scopul programului este de a scoate în evidență realizările tinerilor români care excelează în unul dintre domeniile: Economie, afaceri, antreprenoriat | Politic, Juridic, Guvernamental | Academic | Cultural | Moral, protejare mediu | Protecția copiilor, pace, drepturile omului | Umanitar, voluntariat | Științific, tehnic | Auto-depășire | Inovații medicale. Programul se adresează persoanelor cu vârste între 18 și 40 de ani, prin promovarea acestor tineri, Junior Chamber International (JCI) amplifică importanța liderilor responsabili social. Poveștile lor de success, care implică cercetare, determinare și ingeniozitate, servesc drept modele tinerilor, inspiră spre crearea de lideri mai buni și spre dezvoltarea societății.
“Prin premierea celor zece persoane remarcabile pe categorii ce variază de la performanță în afaceri și eforturi umanitare, până la descoperiri medicale în folosul omenirii și realizări culturale, JCI încurajează tânăra generație să caute excelență și modele demne de urmat. Aceasta este doar una dintre direcțiile prin care JCI contribuie la formarea de lideri mai buni, pentru societăți mai bune“, ne-a declarat Oana Radu, coordonatorul ediției din acest an, TOYP România.
Din 1983, JCI a premiat aproape 300 de persoane din 57 de națiuni. Printre persoanele premiate de-a lungul timpului se numără personalități bine cunoscute ca: John F. Kennedy, Henry Kissinger, Elvis Presley, Jackie Chan, Wayne Gretzky și multe altele, toate premiate înainte de vârsta de 40 și înainte de a fi atins o recunoaștere internațională. Câștigătorii selectați în anii anteriori au continuat să servească omenirea într-o varietate de moduri, performând în domeniile în care au fost nominalizați și devenind modele pentru tânăra generație. “Acest proiect implementat cu succes în organizațiile JCI din întreaga lume vine și în România pentru a antrena comunitatea în identificarea și recomandarea adevăratelor modele. Dacă cunoașteți oameni implicați și dedicați, care prin acțiunile lor contribuie la dezvoltarea societății, vă invităm să completați formularul online de pe website-ul www.toyp.jciromania.ro ”, spune Cristina Cerga, Vicepreședinte Internaționalism JCI România.
Înscrierea în program se poate realiza doar prin completarea formularului până în data de 1 Septembrie, iar juriul format din 5 persoane specializate va fi afișat pe website-ul toyp.jciromania.ro în data de 9 Septembrie. În data de 26 Septembrie, JCI România va anunța cine va reprezenta România în competiția internațională.
Gala de premiere a celor zece finaliști pentru România, selectați de un juriu reprezentativ, se va desfășura la Iași, pe 08 octombrie 2016. Ceremonia, parte a programului Conferinței Naționale JCI România (06-09 Octombrie) va fi un prilej de întâlnire a antreprenorilor, autorităților, voluntarilor și partenerilor implicați în susținerea valorilor românești. “Finaliștii din România vor fi înscriși în competiția internațională din 2017, desfășurată la Amsterdam.”, a subliniat Cristina, “avem ocazia de a clădi o imgine pozitivă a României peste hotare.”