Dolj: Forțele de ordine au făcut razie în tot județul

Dolj: Forțele de ordine au făcut razie în tot județul

1.651
28
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Aproape 200 de polițiști din compartimentele de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale, au participat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o razie de amploare organizată în Dolj, sprijiniți de jandarmi de la I.J.J. Dolj și G.J.Mb Craiova. alcoolemie etilotest

 

 

În cadrul raziei au fost instituite 25 filtre rutiere, în care oamenii legii au verificat peste 500 de autovehicule. De controale nu au scăpat nici localurile de noapte. Au fost verificați 127 agenţi economici, din care 14 discoteci și 113 baruri și cluburi.

 

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost constatate 15 fapte de natură penală, cauze în care au fost întocmite dosare de cercetare penală în conformitate cu prevederile legale, de asemenea, fiind aplicate și  155 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 96.000 lei. razie dolj 3

 

 

Polițiștii doljeni au reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice opt permise de conducere, toate pentru consum de alcool,  iar patru certificate de înmatriculare au fost retrase.   



28 COMENTARII

  1. #1
  2. #2
    Newcomer
    Data de inscriere
     10-02-2014
    Mesaje
    24

    Se aproapie Craciunul…E FOAME DE BANI !

  3. #3
    Member
    Data de inscriere
     12-10-2010
    Mesaje
    226

    frica – singurul lucru care functioneaza intr-o tara primitiva. asa se imblanzesc animalele. ar trebui sa se faca in fiecare seara si, bineinteles, sa se aplice la toata lumea (inclusiv aia „jmekeri”)

  4. #4
    Junior
    Data de inscriere
     14-08-2014
    Mesaje
    71

    Baieti buni ) mi-au mai dat si 10 mil cadou ca sa mi-l ia ,sa nu fie gratis

  5. #5
    Maniac
    Data de inscriere
     15-12-2005
    Locatie
     Disclosing location would violate the covenants of the Witness Protection Program
    Mesaje
    3432
    Citat Mesaj initiat de Udrea73
    Se aproapie Craciunul…E FOAME DE BANI !

    Ți se pare normal ca într-o singură seară să se rețină 8 permise pentru alcool ? Să nu ai norocul să dea peste tine unul băut și să te vaiți că nu și-a făcut Poliția treaba ca să-l depisteze în trafic.

    Cu deosebita consideratie / Best regards / Cordialement / Cordiali saluti / Mit freundlichen GrA¼AŸen
  6. #6
    De-al casei
    Data de inscriere
     16-03-2007
    Mesaje
    275

    daca l-ar lovi cineva baut pe colegul de mai sus ar plange apoi ca vai politia, vai asigurarile, vai Romania…prostia e ca universul

  7. #7
    Maniac
    Data de inscriere
     23-01-2006
    Mesaje
    3422
    Citat Mesaj initiat de Udrea73
    Se aproapie Craciunul…E FOAME DE BANI !

  8. #8
    De-al casei
    Data de inscriere
     13-05-2015
    Mesaje
    325

    Nu mai conteaza motivul. Sper sa fie cat mai multe controale din astea

  9. #9
  10. #10
    Newcomer
    Data de inscriere
     05-12-2014
    Locatie
     Copenhaga
    Mesaje
    16

    E foarte bine ca se fac controale dar sa nu mai stea cu radarul prin boscheti ca viezurii -asta nu e normal

  11. #11
    Maniac
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    4952

    Sa-i ia si pe aia care merg pe ceata cu farurile stinse !!!. Sunt pericol social !!! M-am bagat azi dimineata intr-o depasire si din fata venea un idiot cu farurile stinse.. Nu mai fac depasiri pe ceata .. e plin de idioti.. Am stat in spatele unui tir cu 30-40 km/h de mi s-a urat..

    La toti care veneau din fata si aveau farurile stinse sau pozitii pe fata le-am dat claxoane, flashuri si injuraturi de mi s-a urat azi dimineata.. Mi-am facut pacate in postul Craciunului cu ei..

    V.M.P.T.I.I.I.2015 !!
  12. #12

    Previn o pula,nu sunt capabili sa faca treaba!

  13. #13
    Newcomer
    Data de inscriere
     19-08-2013
    Mesaje
    33

    Pai aia le aprind doar cand nu e ceata, sa-i vada lumea ca au.

  14. #14

    Sa fie cât mai dese aceste razii !

  15. #15

    MAI DES DOMNILOR MAI DES-IN GERMANIA NICI NU INDRASNESC SA CONDUCA BAUTI SAU SA ICALCE MARCAJUL S-AU O REGULA DE CIRCULATIE

  16. #16

    Fac cacatu praf… Nu s-a mai auzit nimic despre crima din parc de vara trecuta, si exempele pot continua

  17. #17
    Maniac
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    4956
    Citat Mesaj initiat de ffocus25
    Pai aia le aprind doar cand nu e ceata, sa-i vada lumea ca au.

    V.M.P.T.I.I.I.2015 !!
  18. #18
    Junior
    Data de inscriere
     21-07-2010
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    83
    Citat Mesaj initiat de koss®
    Sa-i ia si pe aia care merg pe ceata cu farurile stinse !!!. Sunt pericol social !!! M-am bagat azi dimineata intr-o depasire si din fata venea un idiot cu farurile stinse.. Nu mai fac depasiri pe ceata .. e plin de idioti.. Am stat in spatele unui tir cu 30-40 km/h de mi s-a urat..

    La toti care veneau din fata si aveau farurile stinse sau pozitii pe fata le-am dat claxoane, flashuri si injuraturi de mi s-a urat azi dimineata.. Mi-am facut pacate in postul Craciunului cu ei..

    Cum sa aprinzi farurile, doamne daca se ard? Costa bani domn’ne! Daca o avea si vreun HID… alea sunt acolo decat pentru joi noaptea

  19. #19

    Cred ca voia sa zic ce anume cauta

  20. #20

    Vezi ca in germania poti sa conduci baut

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.