O tânără de 17 ani din comuna Voineasa, județul Olt a fost prinsă la furat la Mall, la Craiova. Fata a reușit să sustragă mai multe haine dintr-un magazin fără să fie văzută de angajați. Când a vrut să iasă cu prada însă, alarma a dat-o de gol. Agenții de pază ai magazinului au sunat imediat la poliție. „La fața locului s-a deplasat o echipă de siguranță publică formată din polițiști din cadrul Secției 3 Poliție care a identificat-o pe tânără. Aceasta reușise să sustagă mai multe articole vestimentare, în valoare totală de 295,5 lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit magazinului, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt“, a declarat Amelia Barbu, purtător de cuvânt IPJ Dolj.
Fotografie simbol