DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Filiași, este cercetat penal, după ce s-a urcat băut la volan, deși nu avea nici permis de conducere, lovind o mașină parcată pe raza localității Fratoștița.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a menționat faptul că doljeanul a fost testat, prezentând o concentraţie de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Filiaşi s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat de 50 de ani, din Filiaşi, ar fi condus un autoturism prin localitatea Fratoştiţa şi ar fi lovit o altă maşină parcată, rezultând avarii la ambele vehicule. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat faptul că cel în cauză avea o concentraţie de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că persoana în cauză nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a declarat Grădinaru.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără a poseda permis de conducere.

 

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.