Bulgar prins cu remorca furată din Portugalia

Bulgar prins cu remorca furată din Portugalia

2.767
3
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Polițiștii de frontieră de la Calafat au descoperit o remorcă furată în Portugalia, condusă de un bulgar. Bărbatul în vârstă de 45 ani a încercat să treacă granița la volanul unui autocamion Man, care tracta ă semiremprcă Smitz. Când au verificat cele două mijloace de tranport, polițiștii au descoperit că semiremorca, în valoare de aproximativ 25.000 de lei, era dată în urmărire de autoritățile portugheze.

 

Șoferul bulgar l-a luat pe nu în brațe și a spus că nu știe nimic. „În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că semiremorca figurează ca fiind bun căutat pentru folosirea ca probă în cadrul procedurilor penale, alertă introdusă de autorităţile portugheze Faţă de cele constatate, cetăţeanul bulgar  a declarat că nu are cunoştinţă despre situaţia semiremorcii, el fiind doar şoferul ansamblului de autovehicule. Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire“, a declarat Romică Ivănoiu, purtător de cuvânt STPF Dolj. Semiremorca în cauză a fost confiscată până șa finalizarea cercetărilor.

 



3 COMENTARII

  1. #1

    Asta da stire Cat despre pustiul cu Bapsul de tigari este doar o gluma .buna

  2. #2

    Sa caute cat Mai multiiii…

  3. #3
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     15-02-2011
    Locatie
     Craiova Brazda
    Mesaje
    3791

    BRAVO LOR.

    Nu ma suna daca nu stii sa saluti si sa inchei o afacere Secretul succesului este sAƒ E™tii sAƒ pierzi cu demnitate E™i sAƒ cA¢E™tigi cu modestie

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.