DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5.00)

Asociația Tineretul ONU – filiala Craiova, în parteneriat cu Prorectoratul de Relaţii Internaţionale, Imagine Academică – Departamentul de Relații Internaționale, Departamentul pentru Probleme Sociale ale Studenților  din cadrul Universității din Craiova și Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova, organizează duminică, 14 decembrie 2014, începând cu ora 12:00, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova, cu ocazia intrării României în cadrul Organizației Națiunilor Unite conferința „România și ONU”.

La eveniment vor participa o serie de personalități din mediul academic care vor prezenta și supune dezbaterii aspecte ale aderării României la Națiunile Unite și relațiilor diplomatice pe care aceasta le are.

Pe 14 decembrie, se împlinesc 59 de ani de la intrarea României în cadrul Organizației Națiunilor Unite, iar în cei 59 ani de la aderare, România a devenit unul dintre partenerii consacraţi ai Națiunilor Unite, cu contribuţii semnificative în evoluţia organizaţiei, precum şi la întărirea sistemului juridic internaţional, menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale, promovarea democraţiei şi a drepturilor omului şi la politicile de dezvoltare globală.

 

1 COMENTARIU

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.