Craiova: Seminar internațional pe tema contrabandei cu tutun

Craiova: Seminar internațional pe tema contrabandei cu tutun

1.241
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Craiova găzduiește, pe parcursul a trei zile, începând de astăzi, cel de-al doilea seminar internaţional din cadrul Proiectului INTACT, finanţat de Comisia Europeană (OLAF), aferent Programului Hercule III – Pregătire împotriva fraudei, al cărui beneficiar este Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj.

 

seminarActivitatea reuneşte specialişti de investigarea fraudelor din judeţele Alba, Arad, Călăraşi, Olt, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor vamale din cadrul Direcţiei Regionale de Poliţie Vidin, Vămii Lom din Bulgaria şi Agenţiei Naţionale Vamale şi Fiscale din Ungaria, toţi având calitatea de parteneri.

 

Problematica abordată vizează realizarea schimbului de experienţă în domeniul contrabandei şi a contrafacerii produselor de tutun, plecând de la cele mai reprezentative  cazuri soluţionate la nivelul fiecărei instituţii participante, dar şi modalităţi şi tehnici de investigare.

 

Un plus valoare evenimentului  o aduce participarea experţilor Departamentului pentru Luptă Antifraudă, Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, reprezentanţilor structurilor din teritoriu aparţinând  Ministerului Public, Ministerului Finanţelor şi companiilor de tutun (Imperial Tobacco Limited Bulgaria şi British American  Tobacco România) în calitate de speakeri.

 

Ca urmare a activităţilor derulate în carul proiectului INTACT, instituţia noastră îşi propune îmbunătăţirea competenţelor reprezentanţilor instituţiilor de aplicare a legii implicate în lupta împotriva contrabandei şi a contrafacerii de produse din tutun, din România, Bulgaria şi Ungaria, întrucât acest gen de infracţiuni, în ultimii ani, a devenit un fenomen foarte periculos care afectează atât bugetele ţărilor cât şi interesele financiare ale Uniunii Europene”, spun reprezentanții IPJ Dolj.                                                                                                                   



1 COMENTARIU

  1. #1
    Maniac
    Data de inscriere
     15-11-2009
    Locatie
     bals
    Mesaje
    4314

    astia sau strans ca la nunta?

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.