O craioveancă a fost bătută de câțiva concitadini, azi, la Direcția de Taxe și Impozite Craiova, pentru că unora dintre cei care se aflau în rândul format la unul dintre ghișee li s-a părut că s-ar fi băgat în față.
Femeia spune că a luat bon de ordine și când numărul aferent a fost afișat pe monitor a mers la ghișeu. Câteva dintre persoanele care așteptau și ele la rând au reacționat violent, îmbrâncid-o și agresând-o, pe motiv că s-ar fi băgat în față.
”Astazi, intr-o incercare de a plati taxele locale, mama a fost impinsa si injurata pentru ca a stat civilizat la coada si-a asteptat randul si nu a lasat alti contribuabili mai grabiti sa se bage in fata la rand. Am ajuns asa de speriati de administratia locala ca ne batem intre noi sa le dam bani. Bani care ar trebui, atunci cand nu sunt furati de angajati, sa se regaseasca si in servicii de protectie a cetateanului din partea politiei locale. Din 3 politisti locali, pe care i-am gasit imediat sub scara de urcare catre ghisee, nici unul nu s-a aflat timp de peste o ora in sala. Directorii ridica din umeri si spun ca nu e treaba lor sa civilizeze contribuabilii. Sunt indrumat sa sun la politie pentru ca ei nu au paza in aceasta institutie”, se plânge fiul femeii agresate.
”Deci, pana la urma, pentru ce platim taxelele locale? Poate imi raspunde cineva din administratia locala Craiova”, întreabă și așteaptă răspuns bărbatul.
Contactată de Craiova Forum, conducerea Direcției de Taxe și Impozite nu a vrut să comenteze incidentul.
De menționat că angajații Direcției asistă frecvent la asemenea situații și spun că de vină sunt unii dintre cetățeni, care sunt… certați cu bunul simț. Adesea se ajunge la injurii, îmbrânceli și țipete, mai ales în această perioadă, când la ghișee e mare aglomerație, pentru că oamenii vor să plătească impozitele și să beneficieze de reducerea de 10%.
Fotografie simbol