Șase societăţi comerciale din judeţ, cinci persoane fizice, și șapte mijloace de transport au fost verificate, miercuri, 3 decembrie, de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) Dolj. Controalele au urmărit prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală şi a activităţilor ilicite de comerţ din domeniul „morărit – panificaţie”.
Astfel, în urma controlului efectuat, spre exemplu, la o întreprindere individuală reprezentată, au fost identificate 1.066 de pâini ce urmau a fi comercializate, pentru care reprezentantul unităţii nu a putut prezenta documente de provenienţă. Potrivit informațiilor IPJ Dolj, societatea a fost sancţionată contravenţional cu 20.000 de lei conform Legii 12/1990R, dispunându-se totodată confiscarea sumei de 700 de lei, reprezentând contravaloarea celor 1.066 de pâini, aflate în gestiune fără documente de provenienţă.
În total, în cadrul acţiunii au fost constatate şi aplicate patru sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii 12/1990, a căror valoare se ridică la 40.000 lei, iar valoarea mărfurilor confiscate la suma 1.250 lei, reprezentând 2.080 pâini.