DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Poliţiştii din cadrul  Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit, asupra unui cetăţean turc, şofer al unui autocamion, droguri. 

În Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat , pentru a intra în țară, un cetățean turc, în vârstă de 41 de ani, care se afla la volanul unui autocamion.

În baza analizei de risc, a fost efectuat controlul corporal asupra cetățeanului turc, ocazie cu care polițiștii de frontieră au descoperit asupra bărbatului, un plic transparent, de mici dimensiuni, în care se aflau două grame de substanță vegetală uscată, de culoare verde, sub formă de muguri, cu un miros înțepător, suspectă a fi cannabis.

În cadrul cercetărilor, șoferul a declarat că a achiziționat plicul, pentru consum propriu , de la o persoană necunoscută, când se afla într-o parcare de pe terioriul Bulgariei.

Ulterior, a fost solicitat spijinulpolițiștilor din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Băilești, care au procedat la testarea bărbatului, cu dispozitivul DrugTest.

„Întrucât rezultatul a fost unul pozitiv, persoana a fost condusă la Spitalul Municipal Calafat, pentru prelevarea de probe. În cauză, a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 3 și 4 din Legea 143/2000, precum și pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive, conform art.336, alin. 2 din Codul Penal, iar întreaga cantitate de substanță vegetală a fost înaintată , împreună cu dosarul penal , către D.I.I.C.O.T.-S.T. Craiova”, arată Poliția de Frontieră Calafat.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.