Elevii de la “Coandă” aveau discernământ când s-au filmat făcând sex

Elevii de la “Coandă” aveau discernământ când s-au filmat făcând sex

1,114
22
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(2 voturi, media: 5.00)

Protagoniştii scenelor porno de la liceul craiovean „Henri Coandă” aveau discernământ în momentul în care s-au filmat în timp ce făceau sex în curtea şcolii, pe terenul de fotbal. Medicii de specialitate au stabilit că cei trei elevi – doi de clasa a VIII-a şi o elevă de clasa a IX-a – ştiau foarte bine ce fac.

Despre isprava adolescenţilor s-a aflat în luna mai a acestui an, după ce fata din filmuleţul porno, elevă de clasa a IX-a, i-a povestit directorului despre ce s-a întâmplat în balonul care acoperă terenul de fotbal, când a întreţinut relaţii intime cu doi băieţi de clasa a VIII-a. Fata s-a hotărât să povestească totul, după ce colegii din şcoală au aflat de imagini, iar filmuleţul ar fi circulat pe internet.

Imediat, conducerea unităţii de învăţământ a alertat Inspectoratul Şcolar, dar şi autorităţile. Totodată, părinţii au aflat de fapta copiilor lor, însă s-au arătat revoltaţi de postura probabilă în care cei trei ar fi apărut. ”Copilul meu nu ştie dacă a făcut sex sau nu. Are o vârstă foarte mică”, a izbucnit unul dintre părinţii elevilor acuzaţi că au întreţinut raporturi sexuale în curtea liceului.

Ulterior, procurorii de la DIICOT Craiova au percheziţionat locuinţele celor trei elevi, de unde au ridicat calculatoare, CD-uri, hard disk-uri şi mai multe stiku-ri, însă nu au găsit filmuleţul în care aceştia apar în momentul în care au întreţinut raporturi sexuale. Adolesecenţii sunt cercetaţi pentru pornografie infantilă.

22 COMENTARII

  1. #1
    Junior
    Data de inscriere
     11-03-2013
    Mesaje
    82

    eleva de clasa a IX-a ar trebui cercetata pentru corupere de minori

  2. #2
    Addicted!
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    1851

    Mare lucru au facut ei.. e la ordinea zilei fapte de genu.. au facut si ei sex si s-au filmat… total irelevant.. e treaba lor ce au facut… nu au facut crima furt.. etc.. cinste lor Copii care stiu ce vor

  3. #3
    De-al casei
    Data de inscriere
     01-02-2013
    Mesaje
    332

    Ce eu stabilit medicii, wow, aveau discernamant, la 16/17 ani nu cred ca aflau pentru prima oara ce inseamna. Baietii au dat cu mobra in gasca in public ce o tot lungiti prin analize si rahaturi, amenda si mustrarea din partea parintilor, lasati copiii in pace..nu mai are omu voie sa dea la neamt in casca, ca gata, parca e descoperirea anului. Au gresit ca au facut-o public atata tot.

  4. #4
    Racer
    Data de inscriere
     26-10-2009
    Locatie
     location not found..try again?
    Mesaje
    192

    fetele stiu ce vor

  5. #5
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     18-09-2008
    Locatie
     Orasul Leilor,Craiova
    Mesaje
    814

    mare lucru se intampla prin toate liceele numai ca nu se filmeaza

  6. #6
    Member
    Data de inscriere
     16-06-2009
    Mesaje
    111

    unde gasim si noi filmuletul

  7. #7
    Spammer
    Data de inscriere
     23-01-2006
    Mesaje
    2006
    Citat Mesaj initiat de calin88
    unde gasim si noi filmuletul

    )

  8. #8
    Fotograf
    Data de inscriere
     08-10-2005
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    870

    pai asa e – am tot auzit de el dar nu am apucat sa-l vad nici eu ))

    hai cu linku ))))

    mdea...
  9. #9
    Addicted!
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    1857

    P.M cu filmuletu si mie ) si la mine la scoala o sugeau prin toalete so… (ca sa nu mai spun ca ne incredeam cu filmari de genu unii pe la altii . + ca pe multe telefoane de la colege pe care le luam sa ma joc gaseam poze cu ele dezbracate Cred ca s-ar face coada de 1 km pe la politie cu fapte de genu

  10. #10
    Member
    Data de inscriere
     16-06-2009
    Mesaje
    112

    ce frumos e la scoala

  11. #11
    Spammer
    Data de inscriere
     30-12-2005
    Locatie
     1Mai
    Mesaje
    967

    Aloo !!! Alooo !!! Aloooo !!! Dragi tovarasi,nu incurajati pornografia infantila !!! ( P.M. si la mine cu un link !)

  12. #12
    0-day Member
    Data de inscriere
     23-11-2013
    Locatie
     unde nu te astepti
    Mesaje
    10

    +1 pentru link

  13. #13
    Newcomer
    Data de inscriere
     19-08-2013
    Mesaje
    22

    cred ca majoritatea celor care au citit stirea au dat repede pe google ” sex henri coanda craiova ”

  14. #14
    Addicted!
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    1858

    da au dat pe google si nu au gasit nimic ) frustranta treaba !!!

  15. #15
    Spammer
    Data de inscriere
     30-12-2005
    Locatie
     1Mai
    Mesaje
    968
    Citat Mesaj initiat de kheny
    cred ca majoritatea celor care au citit stirea au dat repede pe google ” sex henri coanda craiova ”

    )))) Cine mai era nebun sa scrie si “Craiova”…ingreunam munca Google-ului ! Sunt oameni cu rep-power extrem de mare pe aici ce or sa rasplateasca pe deplin un link bun ! P.S. Ce dracu e cu noi de suntem asa dornici sa vedem pornografie infantila locala ??! PPS Avem acoperire legala…pentru a judeca obiectiv faptele petrecute la liceul Henri Coanda…trebuie sa vedem concret “desfasurarea faptelor”,pentru a ne exprima o parere pertinenta ! Sa nu zica nimeni ca tinem cu Directorul/Parintii/Procurorii !!! Just Saying

  16. #16
    Fotograf
    Data de inscriere
     08-10-2005
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    871

    )))

    Cred ca si aia la Google cauta acum – dupa ce au vazut un massive search intr-un anume interval dupa keywords: elevi sex craiova sala sport

    Te pomenesti ca filmul o fi disparut si l-au sters de tot de frica cum zic oamenii in articol – dar nebanuite sunt caile HDD-urilor si a oamenilor care au asa ceva si nu vor sa faca share. Inca astept un link in PM ))

    mdea...
  17. #17
    Newcomer
    Data de inscriere
     04-03-2011
    Mesaje
    32

    vreau si eu link in pm cu filmuletu

  18. #18
    Afacerist
    Data de inscriere
     02-01-2009
    Mesaje
    165
  19. #19
    Junior
    Data de inscriere
     28-08-2009
    Mesaje
    63

    vai de cresterea copiiilor din ziua de azi, au in cap doar sex, bautura si droguri… o sa ajungeti si voi sa aveti copii si o sa vedeti ce greu se creste si intretine un copil dar, din pacate este vina parintilor care le ofera pe tava totul……

  20. #20
    Addicted!
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    1859

    Am cautat de 2 zile tot n-am gasit nimic .. keep looking..

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.