Filiaşi: Avarie de proporţii la magistrala de apă Craiova-Izvarna

Filiaşi: Avarie de proporţii la magistrala de apă Craiova-Izvarna

1.198
3
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(2 voturi, media: 5,00)

Magistrala de apă Craiova-Izvarna s-a spart, luni seara, inundând trei case, şapte beciuri şi 15 curţi din Filiaşi. Angajaţii Companiei de Apă (CAO) şi pompierii au intervenit imediat pentru a scoate apa din gospodăriile afectate.

Apa rece a fost oprită pentru ca echipele de intervenţie ale CAO să repare conducta spartă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj, Florin Cocoşilă, în total au fost afectate 25 de gospodării, iar pompierii au intervenit cu patru motopompe.

Update:

  1. Avaria s-a produs din cauza gradului avansat de uzură a conductei de transport a apei potabile Izvarna – Craiova  care are o vechime de 47 ani, durată medie normată de funcţionare fiind de 25 ani.
  2. S-a procedat la întreruperea furnizării apei potabile în localităţile de pe traseul conductei de transport apă potabilă  Izvarna – Craiova, după cum urmează:

a)    În Judeţul Gorj, în următoarele localităţi:

  • « Comuna Tismana;
  • « Comuna Godineşti;
  • « Comuna Ciuperceni;
  • « Comuna Câlnic;
  • « Comuna Teleşti;
  • « Oraşul Rovinari;
  • « Comuna Bâlteni;
  • « Comuna Plopşoru;
  • « Comuna Brăneşti;
  • « Comuna Ţânţăreni.

b)    În Judeţul Dolj, în următoarele localităţi:

  • « Oraşul Filiaşi;
  • « Comuna Brădeşti;
  • « Comuna Coţofenii din Faţă;
  • « Comuna Almăj;
  • « Comuna Işalniţa.

c)   În Municipiul Craiova apa potabilă va fi furnizată în regim de restricţie.

Personalul specializat în acest tip de lucrări din cadrul Companiei va depune toate eforturile pentru finalizarea operativă a lucrărilor de remediere a avariei.

S.C. Compania de Apă Oltenia S.A. atenţionează  utilizatorii de apă potabilă din zonele menţionate că, datorită manevrelor de golire şi umplere a conductei de transport apă potabilă Izvarna – Craiova, ocazional, se pot produce modificări ale calităţii apei potabile din punct de vedere al turbidităţii şi culorii. La apariţia acestor fenomene se va evita consumul de apă potabilă, până la limpezirea apei.

Compania de Apă Oltenia S.A, prin laboratoarele de specialitate, va monitoriza permanent calitatea apei potabile după repunerea în funcţiune a sistemului public de distribuţie.



3 COMENTARII

  1. #1
    Addicted!
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    1818

    Conducta e batrana.. de pe vremea lu’ Ceausescu..

  2. #2
    Junior
    Data de inscriere
     25-05-2007
    Mesaje
    75

    sa vedeti ce o schimbam in 20 de ani pe fonduri europene…. o sa ajunga ….50000 euro km de conducta…ca autostrada…

  3. #3
    Spammer
    Data de inscriere
     15-11-2009
    Locatie
     bals
    Mesaje
    2101

    poate vine cel ce a facuto sa mai faca una.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.