O tânără de 19 ani din Brădești a căzut în plasa unor hoți voiajori. Fata, ospătar la un local din comună, a fost abordată de o femeie de care i-a cerut două băuturi energizante pentru care a plătit cu o bancnotă de 200 de lei. Clineta însă s-a răzgândit imediat ce a primit restul de 180 lei.
Totul a făcut parte din planul femeii, escroacă de meserie. A „ametiț-o de cap“ pe ospătăriță până a reușit să își recupereze și bancnota și să ia în plus 160 de lei, iar apoi s-a urcat în mașina cu care venise și s-a făcut nevăzută. Când și-a dat seama că a fost înșelată tânăra a sunat la 112. „În baza informațiilor furnizate de partea vătămată, la scurt timp, în orașul Filiași, polițiștii au identificat un autoturism care corespundea descrierii. Astfel, vehiculul a fost oprit pentru control, la volan fiind identificate două persoane din municipiul Botoșani. Prejudiciul a fost recuperat şi predat doljencei, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune“, a declarant Amelia Barbu, purtător de cuvânt IPJ Dolj.
Fotografie simbol