Premierul Ponta a declarat astăzi că va începe cercetările pentru a afla cine este vinovat pentru neregulile găsite în Programul Operaţional de Dezvoltare a Resurselor Umane (POSDRU) în intervalul 2010-2011, datorită cărora ţara noastră poate pierde peste 1 miliard de euro din fondurile europene.
Pentru a evita pierderea fondurilor, Guvernul va încerca să aplice un program de acţiuni prin care să evite pierderea banilor europeni. Premierul a sesizat deja Departamentul de Luptă Antifraudă pentru a efectua cercetările necesare. În cazul în care nu se va putea implementa programul propus de Guvern, Victor Ponta ameninţă că va dispune o măsură radicală, restructurând total Autoritatea de Management a POSDRU, iar persoanele vinovate vor răspunde civil şi penal pentru fapta lor. Din primele cercetări reiese faptul că doar 6% din bugetul alocat pentru POSDRU, semnându-se 2500 de contracte.
Ada Lateș
ada.lates@jurnalulolteniei.ro