DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 1.00)

Vești proaste pentru angajații Antifraudă. De luna aceasta vor încasa mai puțini bani, asta după ce sporul pentru suprasolicitare psihică va fi redus de la 25% din salariul brut la 5%. Modificarea a fost realizată printr-un ordin al președintelui ANAF.

 

Veștile nu sunt deloc pe placul sindicaliștilor care spun că vor acționa în instanță și va solicita Avocatul Poporului să declare neconstituțională această inițiativă, având în vedere că nu s-a diminuat riscul. “Personal nu mi-o explic, având în vedere că solicitarea noastră este de a extinde acest spor pentru toate categoriile socioprofesionale de funcționari care au activitate de control și executate silită, cei care intră în contact de multe ori cu infractori pentru că atunci când există o infracționalitate făcuta de un agent economic e posibil ca acel agent economic să mai faca o infracțiune. De aceea, spunem noi, că dacă îți asumi un risc în numele comunității, comunitatea trebuie să te răsplătească la justa valoare. Această inițiativă nu o agreem și, cu siguranță, vom lua măsurile de rigoare”, a declarat Sebastian Oprescu, președintele Sindicatului Național al Funcționarior Publici pentru Digi24.

 

Măsura vine după ce ANAF a colectat în primle două luni cu 0.9% mai puțini bani la bigetul de stat față de aceeași perioadă a anului trecut. Reprezentanții ANAF spun că o explicație este faptul că de la 1 ianuarie a scăzut valoarea TVA la 19%. Sindicaliștii spun că măsura scăderii salariilor inpectorilor ANAF nu va majora veniturile la bugetul de stat, ba mai mult îi va demoraliza pe aceștia. “Să știți că încasările la bugetul de stat sunt generate de două lucruri: legislație și puterea economică a contribuabililor. Noi trebuie să stimulăm funcționarul public și de aceea cred că Grindeanu trebuia să transmită un mesaj de susținere a activității funcționarilor de la Antifrauda și nu un mesaj de inhibare a acestora. Atâta timp cât iei bani din dreptul acestor angajați cu siguranță va exista o demoralizare a acestei categorii sociopreofesionale, ceea ce nu este în regulă și trebuie criticată”, a mai spus Sebastian Oprescu.

 

Fotografie arhivă

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.