În această seară Iulia Timoșenko, fostul premier al Ucrainei, a fost eliberată după ce în anul 2011 a fost condamnată la șapte ani de închisoare pentru că a semnat în calitate de șef al Guvernului un acord pe tema gazelor cu Rusia ale căror condiții au fost descrise drept prejudicioase pentru țara sa.
Imediat ce a fost eliberată din spitalul penitenciarului în care era încarcerată, Timosenko a ajuns în Piaţa Maidan din Kiev, unde s-a adresat celor aproximativ 50.000 de persone adunate.
„Sunteţi eroi, sunteţi cei mai buni din Ucraina! Nu am recunoscut Kievul, cu maşini arse, cu baricade, dar este altă Ucraină, Ucraina oamenilor liberi!”, a declarat Timosenko.
Fost premier al Ucrainei și a exprimat satisfacția spunând că „Dictatura s-a prăbușit în țara mea, ea nu a căzut cu ajutorul politicienilor şi diplomaţilor, ci mulţumită oamenilor care au ieşit în stradă, care au reuşit să-şi protejeze familiile şi ţara”
Parlamentul ucrainean a decis, sâmbătă, demiterea preşedintelui Viktor Iankovici şi convocarea de alegeri prezidenţiale anticipate pentru 25 mai, din cauza revoltelor care au avut loc în ultimele zile în capitala Ucrainei. Victor Iankovici a încercat să urce la bordul unui avion cu destinaţia Rusia, dar a fost împiedicat de către grăniceri.