Craiova: Liberalii şi social-democraţii sunt dispuşi să continue colaborarea

Craiova: Liberalii şi social-democraţii sunt dispuşi să continue colaborarea

944
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Liberalii au în continuare disponibilitatea de a colabora cu PSD la nivelul Consiliului Județean și cel al Consiliului Local Craiova, însă acest lucru depinde de PSD, care are asigurate majoritățile împreună cu UNPR, a precizat președintele PNL Dolj, Mihai Voicu, pentru Agerpres.

„Noi ne-am exprimat disponibilitatea de a continua colaborarea pe care o avem pe plan local strict în termenii unei înţelegeri locale, altfel spus condiţionarea în CL Craiova nu poate fi grevată sau condiţionată de alterarea calităţii noastre de partid de opoziţie. Am admis în egală măsură faptul că acest lucru nu depinde de noi: PSD-ul poate lua oricând o decizie unilaterală. Noi ne-am exprimat această disponibilitate’, a spus Mihai Voicu, vicepreşedinte al PNL la nivel naţional.

Potrivit lui Voicu, la ultima şedinţă de birou judeţean, PSD Dolj nu a luat o decizie în acest sens.

Cât despre funcţiile de conducere pe care le ocupă liberalii în instituţiile publice, Voicu a afirmat că acesta „nu este un subiect de discuţie politică”. „Rămânerea membrilor PNL în funcţii de conducere nu este un subiect de discuţie politică: nimeni nu le-a solicitat demisia, dimpotrivă cred că ei ar trebui să îşi continue activitatea, pentru că este o activitate profesională şi nu una politică. Dacă noii guvernanţi vor lua altă decizie, atunci este cu totul altceva. Însă nu este şi nu a fost niciodată un subiect de decizie politică„, a mai afirmat Voicu.

Sursa: Agerpres



1 COMENTARIU

  1. #1
    Spammer
    Data de inscriere
     02-05-2013
    Locatie
     1n 743 Fu7ur3
    Mesaje
    2023

    Toti sunt hoti,indiferent de partid…

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.